De zece ori pe buze

De zece ori pe buze
Preț: 29,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 223
Format: 13x20

DESCRIERE

De zece ori pe buze - Adina Rosetti …in seara aia m-am prefăcut că mă culc. In casă la noi era linişte, Traian şi cu Bogdan dormeau duşi, în paturile lor suprapuse, eu stăteam cuminte sub plapumă, gata îmbrăcat, şi aşteptam să se facă ora 11. Mă uitam la ceas din cinci în cinci minute şi ora 11 întârzia. Nu ştiu de ce, când aştepţi, parcă timpul se încăpăţânează să treacă mai greu ca de obicei, numai ca să-ţi facă-n ciudă. Ca şi cum cineva ar şti că tu aştepţi ca un nebun, cu răsuflarea tăiată, şi trage de timpul ăla, lungindu-l şi lăţindu-l, de parcă ar avea elastic. Până la urmă, ora 11 a venit, aşa, pe nepusă masă, exact când mă aşteptam mai puţin şi era s-adorm. M-am ridicat din pat şi-am aruncat o privire rapidă pe geam. Totul era pustiu. Luna se zărea printre crengile copacilor. M-am strecurat tiptil prin casă, mama dormea liniştită în patul ei cu Marcela, taică-miu nu mai dăduse pe acasă de vreo două zile, Dumnezeu ştie pe unde căzuse la datorie. Am ieşit în curte, am răsucit zăvorul şi-ntr-o clipă am fost în faţa casei lu’ Biţă şi-am aruncat trei pietricele în geam. Semnalul nostru secret. Biţă a ieşit într-un târziu, avea ochii lipiţi de somn şi era cam năuc. La colţul străzii ne aşteptau fetele, în formaţie completă, imbracate ca nişte vrăjitoare. Prima dată nici n-am recunoscut-o pe Printesa Monica. După aia m-am frecat la ochi ca să mâ conving că nu visez. Monica avea părul despletit şi nişte blugi negri eare-i veneau trăsnet. N-o mai văzusem până atunci decât cu codiţe sau alte pieptănături d-astea, şcolăreşti, gen „spic de grâu''. Arăta chiar bine aşa, cu blugi şi despletită, dacă mă-ntrebaţi pe mine! Alelalte două aveau un aer misterios şi făceau pe importantele. Ada îşi dăduse unghiile cu ojă neagră şi cred că împrumutase vreun creion de ochi de la maică-sa, pentru că arăta de parcă n-ar fi dormit de-o săptămână, sau cineva i-ar fi învineţit niţel faţa. Cristinica avea pe umeri un fel de chestie, care fâlfâia în urma ei, ca o pelerină, şi căra o carte neagră şi-o cheie mare şi ruginită, pe care le găbjise de la bunică-sa. Cică alea erau obiectele magice. Biţă nu se putuse abţine şi luase cu el un pachet de biscuiţi, dintr-ăia cu cremă de ciocolată. Fetele au pufnit când l-au văzut, dar Biţă le-a întors-o, cică erau biscuiţi vrăjiţi şi urmau să aibă mare nevoie de ei în timpul „ritualului“. Eu am izbucnit în râs la faza asta, dar toţi mi-au făcut semn, disperaţi, să tac imediat şi să nu fac gălăgie. Monica a zâmbit şi zâmbetul ei m-a înseninat.... CUPRINS: De-a v-aţi ascunselea Fetiţa cu trandafiri Surpriza (schiţă de scenariu) Sandokan, tigrul Malaeziei De zece ori pe buze Incredibila şi trista poveste a celor doi spiriduşişi-a broaştei de pluş fără de suflet Zmeul Zmeilor Pace interioară

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0544 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.