Glorie (Vladimir Nabokov)

Glorie (Vladimir Nabokov) …în vacanţa din vara aceea, nu doar acest zâmbet fugar, satisfăcut al mamei îl necăjise pe Martin - mult mai neplăcut fusese altceva. In toate, el remarcă o schimbare bizară, de parcă toţi dimprejur şi-ar fi ţinut respiraţia, ar fi umblat în vârful picioarelor. Acum ştie de ce unchiul Heinrich nu-i mai spunea Sofiei Dimitrievna ca mai înainte, Sophie, ci chere amie, iar aceasta îi spunea şi ca câteodată „prietene". La el apăruse o nouă moliciune, o răsfăţare, vocea îi devenise mai înceată, mişcările mai atente şi de-acum era de-ajuns să lauzi supa sau friptura pentru ca ochii să i se umezească. Cultul memoriei tatălui lui Martin căpătase nuanţa unui misticism insuportabil - Sofia Dimitrievna, mai profund ca altădată, îşi simţea vina faţă de răposat, iar unchiul Heinrich parcă îi trasase o cale dificilă, dar sigură, de ispăşire, spunea ce fericit e spiritul lui Serge s-o vadă în casa vărului şi o dată chiar scoase o pilă şi se duse să i-o poarte pe unghii cu o tristeţe atât de plăcută, încât Sofia Dimitrievna nu se putu abţine şi râse surd, şi absolut pe neaşteptate râsul i se transformă într-o criză de isterie, iar Martin, zăpăcit, deschise atât de tare robinetul din bucătărie, încât jetul de apă îi udă pantalonii albi. Adeseori avea prilejul să vadă cum mama lui, sprijinindu-se obosită de braţul lui Heinrich, se plimbă prin grădină sau cum, înainte de culcare, îi aduce lui Heinrich ceai aromat de tei, pentru curăţarea stomacului - şi toate acestea erau penibile, apăsătoare, ciudate. Inainte ca el să plece la Cambridge, Sofia Dmitrievna parcă ar fi vrut să-i spună ceva, dar nici ei nu-i venea la îndemână, ca şi lui; se fâstâcise şi îi spuse doar că, poate, în curând îi va scrie despre un... CUPRINS: Glorie Postfata (Emil Iordache)

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review