Interesantii (Meg Wolitzer)

Interesantii (Meg Wolitzer)
Preț: 49,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 599
Format: 13x20
Categoria: Literatura

DESCRIERE

Interesantii (Meg Wolitzer) ...in stilul narcisist şi autoironic al adolescenţilor privilegiaţi, Ethan, Jonah, Cathy, Ash şi fratele ei Goodman îşi iau numele de Interesanţii în tabăra artistică din Berkshire Mountains, locul lor de întâlnire în fiecare vară. Jules Jacobson e flatată şi uluită când e primită în mica lor enclavă, unde îşi foloseşte spiritul sarcastic pentru a compensa lipsa frumuseţii, a banilor sau a avantajelor sociale. Fragment: ...în noaptea aceea, uşa de plasă a cabanei se închisese scârţâind în urma celor doi băieţi alungaţi, apoi sosiseră şi cele trei fete din cealaltă parte a pădurii. în total, erau şase în cabana conică din lemn, luminată de un singur bec. Aveau să se întâlnească ori de câte ori era posibil pe parcursul acelei veri, precum şi la New York, în următorul an şi jumătate. Urmau să mai petreacă împreună o singură vară, iar după aceea, de-a lungul a peste treizeci de ani, doar patru dintre ei aveau să se mai strângă laolaltă din când in când, dar bineînţeles că avea să fie complet diferit. La începutul acelei prime nopţi, Julie Jacobson încă nu se transformase în varianta mult mai eufonică „Jules Jacobson'', o schimbare ingenioasă care avea să se producă un pic mai târziu. Cât timp a chemat-o Julie, întotdeauna s-a simţit nelalocul ei: era neîndemânatică, iar pielea îi devenea trandafirie, acoperindu-se de pete roşii, la cea mai mică provocare: dacă se ruşina, dacă mânca supă fierbinte, dacă stătea la soare jumătate de minut. Părul ei şaten-deschis fusese făcut permanent de curând la salonul La Beaute din Underhill, ceea ce o stânjenea cumplit, întrucât capul ei semăna acum cu un pudel. Permanentul ăla nenorocit fusese ideea mamei, în anul cât tatăl ei fusese pe moarte, Julie se dedicase cu zel îndeletnicirii de a-şi despica firele de păr şi sfârşise prin a avea în cap o claie ciufulită, de neîmblânzit. Uneori, descoperea câte un fir care se despicase deja in mai multe locuri şi trăgea cu putere de el, ascultând cum îi trosneşte între degete ca o creangă, stăpânită de o senzaţie de neputinţă, ca atunci când oftezi din adâncul sufletului. Intr-o bună zi, când s-a uitat în oglindă, i s-a părut că părul ei arată la fel de rău ca un cuib devastat. O tunsoare şi un permanent ar putea fi de ajutor, i-a sugerat maică-sa....

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0667 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.