Podul cu trei arce

Podul cu trei arce
Preț: 25,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 192
Format: 13x20
Categoria: Literatura

DESCRIERE

Podul cu trei arce - Ismail Kadare ...la început de martie, anul 1377, pe ţărmul drept al râului Ujana cea Rea, nu mai departe de cincizeci de paşi de trunchiurile îngropate pe jumătate în pământ, pe inelele de fier de care era legată, noaptea, pluta cu care se trece râul, un călător, necunoscut prin părţile acestea, a căzut lovit de epilepsie. Plutaşul, care văzuse cu ochii lui întreaga scenă, povestise că amărâtul, ce părea pe jumătate un biet pustnic, pe jumătate nebun, după ce se preumblase o vreme pe mal, între podeţul plutei şi locul pe unde, vara, râul se trece prin vad, a dat un ţipăt neaşteptat, ca şi când i-ar fi tăiat careva gâtul, şi a căzut cu faţa în jos în noroi. Deşi prin punctul acesta al râului treceau, cu pluta, oameni şi turme, locul era o fundătură unde nu se întâmplau prea des evenimente de seamă. Totuşi, aşa ceva se mai văzuse când şi când, ca în orice loc pe unde umblă lumea, mai ales că acolo, vechiul drum, care venea cine ştie de unde, se oprea brusc pe malul râului, mereu acelaşi şi niciodată la fel. Bine, bine, dar întâmplări ca aceasta erau rare. De obicei, oamenii adunaţi acolo ca să treacă râul stau aşa cum stau mereu oamenii în asemenea locuri, tăcuţi şi îngânduraţi. În anotimpul rece, înfăşuraţi în sáricile lor negre, uzi ciuciulete, privesc cu gândul aiurea apele tulburi, pământii, ale râului. Clopotele de la gâtul cailor sună şi ele stins, iar glasurile copiilor tot aşa, în vreme ce apropierea plutei, cu plutaşul ghemuit deasupra ei, le învălmăşeşte şi mai tare gândurile. De jur împrejur e doar pustietate: malul jos al râului, nisipos ici şi colo, cu câteva băltoace, se întinde până hăt-departe, acoperit din loc în loc de păpuriş. Nicăieri nici o urmă de viaţă, nici măcar zidurile mânăstirii noas tre nu se văd, iar hanul cel mai apropiat e la vreo mie de paşi de aici. Lângă cioturile de care este legată pluta pe timp de noapte atârnă o bucată de tablă pe care e scris, cu litere strâmbe: „Bărci şi plute“. Asemenea tăbliţe au fost puse cu mulţi ani în urmă, şi nu numai pe domeniile seniorului nostru, contele Stres Gjika, sau Stres Gjikon di, cum i se mai spune pe scurt, dar şi dincolo de ele, chiar peste graniţele Arberului, în alte pământuri ale Balcanilor....

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0525 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.