Preludiu (Ileana Vulpescu)

 

"Convinsa de când ma stiu ca omul propune si Dumnezeu dispune, cuminte si modest nu mi-am facut planuri. Viata m-a-nvatat sa tac si sa-nghit, m-a-nvatat sa nu-mi propun sa depasesc pe nimeni si nici propria umbra, m-a-nvatat sa ma uit mereu în jos, la mai mari suferinte decât a mea, m-a-nvatat sa-mbatrânesc decent si mai ales sa pierd. 

Când ai pierdut esentialul vietii tale, totul îti devine egal. La acesti ani ai mei, Îl rog pe Dumnezeu sa ma tina pe picioare (chiar cu doua bastoane) si-n toate mintile, pâna-mi va face semn sa ma duc la El. 

As fi vrut sa fiu Lev Tolstoi si alta lumea-n care-am trait si mai traiesc. N-a fost sa fie. Mult a fost, putin a ramas. Curaj pentru acest putin.

De când fiintele cele mai apropiate sufletului meu m-au parasit, nu-mi mai sare inima din loc când suna telefonul, ori când se-anunta vreo catastrofa. Catastrofa destinata mie s-a petrecut. Am ramas pasare singuratica privind cu ochi impasibili lumea. 

Un preludiu al marii linisti.”