Pribeag in tara mea sub masca

Pribeag in tara mea sub masca. Memorii 1944-1947 - Nichifor Crainic …respiri voios şi priveşti spre fundul de unde te-ai ridicat. Te simţi stăpân pe abisul ameţitor de sub tine. Vatra satului e o pâlnie uriaşă, ale cărei coaste adună ploile şi zăpezile topite în vârful din jos ca să alimenteze toanele râului, ce muşcă necontenit drumul pe care ai venit şi pe care oamenii de pe-aici îl dreg mereu tot aşa ca pe vremea strămoşilor. Dar ca frumuseţe, satul e o operă a naturii şi a mâinii omeneşti. începând din josul prăpăstios şi până pe buzele rotunjite de sus, casele, cu prispele sprijinite pe parmaci de lemn, se înşiruie în spirală pe coasta pâlniei uriaşe, distanţate unele de altele şi împodobesc acest gol abisal ca nişte flori surâzătoare. Largunle dintre gospodării sunt pline de fâneţe, de pomi roditori, de pâlcuri de arbori sau de semănături, zarzavaturi, cartofi şi firav grâu de vară. Priveliştea e zugrăvită ca de mâna unui meşter genial. Dacă ai părăsit capitala pe vremea când apar primele cireşe văratice, aici, în creierii munţilor, trăieşti într-adevăr a doua primăvară. De-abia acum prunii, vişinii şi cireşii sunt încărcaţi de floare. Pe lângă cei domestici, care dau spre sfârşitul lunii iunie faimoasele fructe mari, roşii-galbene, pietroase, numite în partea locului moacre, cresc cireşii sălbatici, de proporţii gigantice, cu rod amar şi mic, din care se face dulceaţa. Trunchiul lor atinge un metru şi jumătate în diametru. Eflorescenţa lor, ireal de mare, unită cu a celorlalţi pomi, dă o candoare care umple spaţiul imens de feerie imaculată, de strălucire. La această feerie se adaugă mireasma eflorescenţei. Sunt om de la şes şi ştiu ce înseamnă farmecul pădurilor de tei, când floarea le îmbracă în aur de sus până jos. Hi bine, parfumul acestor cireşi e mult mai pătrunzător şi mai îmbătător decât cel de tei. Când boarea primăverii mişcă aerul pur al munţilor, încărcat de esenţele pomilor, el devine gros şi greu, încât abia îl mai poţi respira. E un fel de beţie spirituală copleşitoare. Din fundul şi de pe coastele acestei pâlnii imense se ridică valuri uriaşe de miresme ca dintr-o căţuie fabuloasă şi ard până la cer spre vraja omului, îndemnându-l să trăiască lipit cu sufletul de aceste meleaguri, unde altfel viaţa e destul de aspră. Coastele simt prăvălite, stratul arabil e nisipos, fixat pe povârniş cu mii de rădăcini, mustind necontenit o umezeală, încât aici, pe culmile înalte, calci pe straturi de izmă grasă şi aromată, ca în albia văilor mlăştinoase. Ii prieşte de minune cartofului, care creşte cât godacii rotunzi şi trandafirii. De jur împrejur, păduri imemoriale de fag şi numai de fag, care împănează ici şi colo satul, izolându-l ca la începutul lumii cu copaci gigantici în vârful cărora, pe vreme de ploaie, ciupercile care se numesc păstrăvi cresc în câteva zile mai mari decât vulturii şi au un gust de came de pasăre. Lupul intră la amiază în ograda gospodarului şi fură oaia, pe care o cară în spate ca omul... CUPRINS: „iarăşi se tulbură Irodiada... iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan” - Ioan Nichifor Crainic - academicianul prigonit (de Florin DUŢU) Mărturia lui Alexandru Cojan, ginerele lui Nichifor Crainic, despre întâmplările din 1944-1947 Pribeag în ţara mea - sub mască. Memorii.