Saga reginelor (Jean Des Cars)

Saga reginelor (Jean Des Cars) …numele lor sunt adânc întipărite în memoria noastră. Vieţile lor, lungi sau scurte, și acelea ale popoarelor pe care le-au condus au fost marcate de măreţie și tragedie, intrigi de palat, fericiri și suferinţe care explică fascinaţia pe care ele o exercită până azi. Regine en titre aflate în fruntea statului, soţii de monarhi sau regente, ele și-au marcat epocile, au pus la cale înţelegeri, au urzit comploturi, s-au confruntat cu lupte succesorale, au declanșat războaie, au urmărit sau au obţinut pacea, ajutate de inteligenţa sau pur și simplu de farmecul lor. Căsătorite sau nu, înţelepte sau îndrăgostite, cu legături cunoscute ori doar presupuse, unele au fost mai mult decât regine, în virtutea întinderii și diversităţii teritoriilor asupra cărora coroana lor își exercita puterea… Fragmente: Împărăteasa susţine himerica expediţie in Mexic Când li spune, într-un nostim talmeş-balmeş germano-iberic: „Ugenia, nu tu ai o idee, ci ideea te are pe tine!", împăratul ia peste picior încăpăţânarea soţiei sale in anumite domenii. Ca o adevărată spaniolă, împărăteasa este o catolică militantă. Asemenea unei părţi însemnate din opinia publică franceză, ea este sensibilă la ameninţările care apasă asupra papalităţii şi asupra „problemei romane”; cu alte cuvinte, în joc este situaţia teritorială a Sfântului Părinte. Unitatea italiană va absorbi Roma şi îl va ţine prizonier pe papă? Eugenia este în total dezacord cu soţul ei asupra acestui subiect. Dar, când o înlănţuire de interese financiare, de ambiţii smintite şi de reacţii circumstanţiale antrenează trimiterea unui corp expediţionar, cu componenţă predominant franceză, în Mexic, Eugenia aprobă iniţiativa, dar mai ales pentru că revoluţionarul Juárez insistă să separe religia de stat. Mai rău chiar: acest fost avocat, duşman al conservatorilor catolici, doreşte să secularizeze bunurile clerului Eugenia are o reacţie emoţională: de astă-dată, ea îl susţine pe Napoleon al III-lea, chiar dacă acesta vede în America Centrală în primul rând un punct nodal al comerţului mondial. Expediţia ia repede o turnură periculoasă, apoi virează spre tragedie, odată cu executarea lui Maximilian, fratele lui Franz Joseph, de unde o serioasă răcire a relaţiilor dintre Paris şi Viena. Să mai adăugăm că, întrucât era prima dată când Europa intervenea militar pe teritoriul nord-american, Statele Unite, abia emancipate prin Războiul Civil, au demonstrat că intenţionează să fie vigilente la frontierele lor. Rolul personal al Eugeniei în acest dezastru nu poate fi negat. Dar, contrar celor pe care lé-am putea deduce de aici, nu toate consideraţiile de politică externă emise de Eugenia sunt neavenite. Astfel, în timpul Războiului de Secesiune, voinţa ei de a susţine Sudul poate părea aventuroasă şi învechită, dar ea încearcă astfel să protejeze industria bumbacului, de care Franţa nu se poate lipsi. La fel, în 1866, preocuparea împărătesei de a furniza ajutor Austriei zdrobită de prusaci la Sadova nu este una dej ordin umanitar. E vorba despre păstrarea echilibrului european prin limitarea puterii Berlinului. Uneori, opiniile Eugeniei sunt mai conforme intereselor franceze decât cele ale anturajului imperial, foarte sever, de altminteri, cu împărăteasa „străină”. Dar Napoleon al III-lea, suferind din ce în ce mai mult de litiază urinară, şi-a dat deja seama că Bismarck şi regele Prusiei, Wilhelm I, vor antrena Franţa într-iin război devastator. Eugenia presimte că Sadova nu a fost decât un fel de repetiţie generală. O legendă încăpăţânată vrea ca împărăteasa să se fi înşelat de fiecare dată în domeniul politicii, ca ea să fie vinovată pentru tot şi toate, inclusiv pentru că nu a ştiut să îşi împiedice soţul, dar şi pentru că a încurajat războiul din 1870-1871 facându-se astfel răspunzătoare de înfrângere, de asediul Parisului, de Comună şi de ocuparea Alsaciei şi Lorenei de către Imperiul german, întemeiat pe ruinele Franţei învinse. Un document fals, validat de Thiers’, care nu o suportă pe Eugenia, răspândeşte zvonul că, în iulie 1870, împărăteasa ar fi spus: „E războiul meu” Adevărul e altul: opinia publică a dorit războiul, iar soprana Hortense Schneider, eroina din La Vie parisienne, se împăuna: „în trei săptămâni voi cânta la Berlin pentru Napoleon al III-lea.” upă Sedan, planul a fost dat uitării. Până când avea să fie demascată dezinformarea, calomnia şi-a croit propria matcă a urii. Eugenia era noul ţap ispăşitor... CUPRINS: Fascinaţia lui „A fost odată...” (Prefaţă) Cuvânt-înainte Caterina de Medici: Puterea din umbră Elisabeta I a Angliei: Enigma unui secol de aur Cristina a Suediei: Steaua Nordului Maria Tereza de Habsburg-Lorena: O reformatoare în Secolul Luminilor... Ecaterina a II-a a Rusiei: O Romanov de import Maria Antoaneta, ultima regină a Franţei: De la nepăsare la tragedie Victoria: O coroană bine protejată Eugenia: Lacrimile gloriei Sissi sau fatalitatea Maria a României: farmecul şi cutezanţa Zita de Habsburg-Lorena: Suverana datoriei Astrid, regina Belgiei: Adorată în viaţă, adulată după moarte Elisabeta a II-a: Cel mai bine informată femeie din lume Mulţumiri