Tradarea (Douglas Kennedy)

Preț: 35^,00 RON

Disponibilitate: în stoc

cumpără produsul

Autor: Douglas Kennedy

ISBN: 978-606-719-645-0

Editura: Trei

Anul publicării: 2016

Pagini: 400

Format: 13x20

Categoria: Aventuri

DESCRIERE

Tradarea (Douglas Kennedy)

... in atmosfera stranie a Marocului, Paul e aşa cum a visat Robin: pasional, talentat, competent. E convinsă că aici va rămâne în sfârşit însărcinată.

Când însă Paul dispare brusc, iar Robin se trezeşte principala suspectă în ancheta poliţiei, totul se schimbă.

Pe măsură ce începe să afle adevărul, Robin rătăceşte din atmosfera decadentă ce învăluie Casablanca în arşiţa nemiloasă a deşertului Sahara, prinsă într-un vârtej tot mai terifiant din care nu ştie dacă va reuşi să scape...

Fragmente:

... maşina era un Peugeot vechi cu suspensie proastă si cu tendinţa de a scoate un râgâit autopropulsat tot la câteva minute. Mergeam cu 80 km la oră şi, din senin, motorul, care dar mai avea puţin şi făcea stop cardiac, râgâia tare, glotal.

Aceste zgomote ameninţătoare de combustie internă nu păreau să-l sperie pe şofer, un bărbat cu numele Slmo: uscăţiv, colţuros, în jur de cincizeci de ani, cu o pronunţată tuse seacă din pricina fumatului.

In cele patru ore cât ne-a luat să ajungem la Casablanca a avut mereu un chiştoc aprins. Când unul ajungea aproape la filtru, lua pachetul de pe locul alăturat şi aprindea o ţigară nouă de la cea pe cale să se termine.

Simo a insistat să stau pe bancheta din spate, unde am deschis larg ambele geamuri ca să aerisesc maşina de permanentul nor de fum şi să creez puţină ventilaţie intr-o noapte toropitoare în care umiditatea făcea aerul să pară la fel de lipicios ca siropul de arţar.

Simo a mai precizat că, în afară de a mă duce cu maşina, nu voia să aibă absolut nimic de-a face cu mine. Când l-am întrebat dacă ştia adresa pe care i-o dăduse Fouad şi pe care i-o scrisese în arabă, a dat din cap afirmativ.

Ca răspuns la întrebarea mea despre şansele de a întâlni în drum puncte de control ale poliţiei, a ridicat din umeri.

Cât eram încă în cafenea, Fouad m-a atenţionat că Simo era mai mult decât taciturn. Inainte de a merge să ne întâlnim cu el, m-am dus la locul în care se afla Mohammed; i-am spus că trebuie să plec undeva şi l-am rugat să nu spună nimănui o vorbă despre asta.

— Dar Mira s-ar putea îngrijora dacă nu vă întoarceţi. — Poţi să-i spui Mirei că a trebuit să mă duc să-mi găsesc soţul. Ea nu va spune nimănui. M-a asigurat de asta. Spune-mi, te rog, că vei păstra secretul.

Pe urmă am scos două bancnote de 100 dirhami şi i le-am îndesat în mână. A făcut ochii mari.

— Shukran, shukran, a spus.

— Banii ăştia sunt pentru tine, nu pentru tatăl tău. Crezi că se va întreba unde am plecat?

— Am să-i dau cei cincizeci de dirhami pe care mi i-aţi dat. Asta o să-i închidă gura.

— Iţi doresc numai bine, Mohammed.

— Să fiţi binecuvântată, madame.

Apoi m-am grăbit să mă întorc în cafenea. Fouad m-a însoţit prin bucătărie — o încăpere mică, înghesuită, plină de aburi, în care doi bărbaţi cu tricouri albe pătate şi ude prăjeau chifteluţe de năut şi puneau humus pe farfurii.

Au ridicat privirea când am trecut. Fouad s-a uitat urât la ei şi atunci au coborât ochii...