Alegerea Sofiei - William Styron

Alegerea Sofiei - William Styron
Preț: 69,00 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-710-813-2
Editura:
Anul publicării: 2022
Pagini: 728
Format: 14X21

DESCRIERE

Alegerea Sofiei - William Styron

 
... in zilele acelea era aproape imposibil să găseşti un apartament ieftin în Manhattan, asa că am fost nevoit să mă mut în Brooklyn. Era anul 1947, şi printre caracteristicile plăcute ale verii aceleia, de care-mi amintesc foarte viu, era şi vremea, însorită şi blândă, aromind a flori, dându-ţi aproape senzaţia că scurgerea zilelor fusese întreruptă ca să poată fi instaurată primăvara veşnică.
 
Pentru acest lucru eram recunoscător, chiar dacă în alte privinţe n-aveam de ce să fiu - căci tinereţea mea, simţeam eu, ajunsese la pragul de jos. La douăzeci şi doi de ani, luptându-mă să devin scriitor de-un fel sau altul, constatam că ardoarea creatoare care la optsprezece ani mă consumase aproape în întregime cu splendida, neobosita ei pară, se micşorase până la dimensiunile unei flăcărui de veghe, abia pâlpâind, nereuşind să dea naştere decât unei aprinderi de circumstanţă în pieptul meu sau în vreo altă zonă unde adăpostisem, cândva, cele mai nesăţioase aspiraţii. Nu că n-aş mai fi avut dorinţa de a scrie; tânjeam şi acum, cu patimă, să dau viaţă romanului ţinut atâta vreme captiv în minte.
 
Doar că, după ce aşternusem pe hârtie primele paragrafe izbutite, nu mai eram în stare să nasc altele, adică, parafrazând cuvintele lui Gertrude Stein despre un scriitor de mai mică importanţă al Generaţiei Pierdute: siropul îl aveam, dar nu voia să curgă. Colac peste pupăză, îmi pierdusem slujba, aveam foarte puţini bani şi mă exilasem singur în Flatbush - devenind, aidoma altor compatrioţi, încă un sudist jigărit şi însingurat, rătăcit în împărăţia Evreilor.

Spuneţi-mi Stingo - în zilele cu pricina, dacă-mi adresa vreodată cineva vreun cuvânt, de porecla asta se folosea. Numele mi se trage de pe vremea şcolii gimnaziale, pe care o urmasem mai spre Sud, în Virginia, statul meu de baştină. Şcoala aia era o instituţie plăcută, pe mâna căreia fusesem...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de același autor

Created in 0.0477 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.