Alegerea Sofiei - William Styron

 

... in zilele acelea era aproape imposibil să găseşti un apartament ieftin în Manhattan, asa că am fost nevoit să mă mut în Brooklyn. Era anul 1947, şi printre caracteristicile plăcute ale verii aceleia, de care-mi amintesc foarte viu, era şi vremea, însorită şi blândă, aromind a flori, dându-ţi aproape senzaţia că scurgerea zilelor fusese întreruptă ca să poată fi instaurată primăvara veşnică.

 

Pentru acest lucru eram recunoscător, chiar dacă în alte privinţe n-aveam de ce să fiu - căci tinereţea mea, simţeam eu, ajunsese la pragul de jos. La douăzeci şi doi de ani, luptându-mă să devin scriitor de-un fel sau altul, constatam că ardoarea creatoare care la optsprezece ani mă consumase aproape în întregime cu splendida, neobosita ei pară, se micşorase până la dimensiunile unei flăcărui de veghe, abia pâlpâind, nereuşind să dea naştere decât unei aprinderi de circumstanţă în pieptul meu sau în vreo altă zonă unde adăpostisem, cândva, cele mai nesăţioase aspiraţii. Nu că n-aş mai fi avut dorinţa de a scrie; tânjeam şi acum, cu patimă, să dau viaţă romanului ţinut atâta vreme captiv în minte.

 

Doar că, după ce aşternusem pe hârtie primele paragrafe izbutite, nu mai eram în stare să nasc altele, adică, parafrazând cuvintele lui Gertrude Stein despre un scriitor de mai mică importanţă al Generaţiei Pierdute: siropul îl aveam, dar nu voia să curgă. Colac peste pupăză, îmi pierdusem slujba, aveam foarte puţini bani şi mă exilasem singur în Flatbush - devenind, aidoma altor compatrioţi, încă un sudist jigărit şi însingurat, rătăcit în împărăţia Evreilor.

Spuneţi-mi Stingo - în zilele cu pricina, dacă-mi adresa vreodată cineva vreun cuvânt, de porecla asta se folosea. Numele mi se trage de pe vremea şcolii gimnaziale, pe care o urmasem mai spre Sud, în Virginia, statul meu de baştină. Şcoala aia era o instituţie plăcută, pe mâna căreia fusesem...