Amantul marii doamne Dracula - Fanus Neagu (Editie definitiva ne varietur)

 

In noaptea echinoctiului de primavara, in Insula Mica, a cailor si a porcilor salbatici, o intindere de grinduri, lacuri, iezere si privaluri cuprinzand paisprezece mii de hectare, tot ce-a mai ramas viu si neverosimil de frumos din marea Balta a Brailei, timpul isi pierde realitatea, devine Netrecere, ore intregi sta neclintit, indeplinind parca o porunca: inceteaza sa mai fii, asteapta, tine-ti respiratia, ramai tacut, cuminte si in necurgere.

 

In noaptea verde, noapte de jasp, noaptea epifaniilor de primavara, din apele in care luna incremenise ca in noaptea de Mos Ajun sau ca la Craciunul merelor de aur, cum numesc baltaganii Sanzienele, aparu in spatele cherhanalei Fundu-Marc o iapa vinetie si se apropie de magarita alba, care asculta, plina de uimire, cum iarba si copacii se trudesc sa creasca, timp in care cei doi manji ai ei, tolaniti pe asternut de frunze uscate, sub o perdea de salcii, dormeau dusi. Doua luntri rasturnate ii fereau de parjolul lunii.

 

Iapa se numea Voichita si tocmai trecuse Dunarea, venind din judetul Buzau, unde se deplasase, la indemnul popii Garlici din satul Luncavita, ca sa guste din firele de ovaz rasarite in palmele lui Iisus Hristos, cel zugravit pe o icoana dintr-o biserica parasita. In drumul prin Insula Mica mestecase si cativa lastari fragezi tasniti din trunchiul unui mirt de balta lovit de trasnet.