Bancherul Diavolului (Brad Birkenfeld)

Preț: 55^,00 RON

Disponibilitate: în stoc

cumpără produsul

Autor: Brad Birkenfeld

Editura: Minerva

Anul publicării: 2017

Pagini: 340+16 pagini color

Format: 14x21

Categoria: Dezvaluiri

DESCRIERE

Bancherul Diavolului (Brad Birkenfeld)

TARANTULA

„Lasâ-i sâ urască, atâta timp cât se tem"

- Caligula, împărat roman

Bancherii elveţieni nu vorbesc.

Dacă ar face-o, ar ajunge într-o închisoare de piatră rece pentru un timp foarte îndelungat, până când le mor toţi clienţii şi nu mai e nimic de discutat.

După ce am fost lovit în moalele capului de memoriul de trei pagini al UBS-ului şi apoi evitat, ignorat complet iar şi iar, îmi venea să strig până la cer, să audă toată lumea ce aveau de gând nenorociţii aceştia, dar legile bancare elveţiene îmi interziceau cu stricteţe să fac publică toată treaba.

Ştiam că n-aş fi apucat să fac un pas şi nişte gealaţi de genul Gărzii Elveţiene de la Vatican ar fi apărut imediat şi m-ar fi târât la închisoare, unde singurii oameni cu care puteam vorbi ar fi fost omul de serviciu, vorbitor de franceză, şi avocatul meu.

Aici nu era ca la Boston, să angajezi vreo doi clovni şi gata. Băieţii aceştia erau de o seriozitate letală când se punea problema să strivească pe cineva care îşi bate joc de banii lor.

Un alt lucru pe care bancherii elveţieni nu-l fac este să dea în judecată băncile elveţiene. Asta, pur şi simplu, nu o faci dacă te gândeşti să mai lucrezi vreodată în domeniul finanţelor corporatiste sau în activitatea bancară privată.

În cazul meu, asta nu mă interesa de loc; ştiam că îmi puteam câştiga existenţa în încă şase moduri diferite, dar vestea procesului meu s-a răspândit în UBS ca un incendiu în California. La două zile după ce Dr. Poncet a intentat procesul în Geneva, m-a sunat James Woods.

- Bradley, tu dai banca în judecată? Ţi-ai pierdut minţile?

- La care întrebare vrei să-ţi răspund mai întâi, James? „Da“ la prima şi „poate“ la a doua.

- Serios, omule! Ştii că n-ai să mai lucrezi în oraşul acesta niciodată!

- Asta am mai auzit-o şi, în plus, barmanul de la Pussy Cat îmi e bun prieten, sunt sigur că el îmi va da un post.

- Te rog! apoi a coborât vocea. Brad, îţi spun că ăştia pe-aici deja scot fum pe urechi.

- Bun. Atunci vor plăti.

- Pe naiba! Mai bine mor decât să plătească.

Am râs.

- Ar fi genul de o înmormântare care mi-ar plăcea.

Mi-l şi imaginam cum dă din cap în timp ce închide. Avea dreptate, nimeni nu ar îndrăzni să dea în judecată o megaputere bancară mondială, multimiliardară precum UBS, cea mai mare instituţie financiară din lume şi să creadă că va scăpa cu bine. Nimeni în afară de mine.

Când o mare corporaţie e dată în judecată, problema este că batalioane de avocaţi pot face ca procedurile să dureze la nesfârşit. Ştiam că ar trage de timp, ar cere amânări, m-ar ţine în depoziţii fără sfârşit şi ar obiecta la fiecare mişcare.

Dr. Poncet mă avertizase despre acest aspect, dar era exact la ce mă aşteptam şi chiar asta plănuisem. Dacă ei se gândeau că procesul era ultima mea surpriză, aveam pregătit şi altceva pentru ei.

Era timpul pentru etapa a treia a asaltului meu. Era timpul să devin coşmarul fiecărei mari instituţii internaţionale: un avertizor de integritate din interior, enervat şi periculos...