Barbatul de la capatul Pamantului. 31 de zile pe Camino - Zully Mustafa

Barbatul de la capatul Pamantului. 31 de zile pe Camino - Zully Mustafa

... am auzit despre un loc unde se întâmplă miracole. Un drum de 800 de kilometri, sau chiar mai bine, pe care, dacă reușești să-l parcurgi pe jos, te întorci la starea aceea pură pe care ai avut-o cândva, pe vremea când împărțeai lopățelele de plastic și găletușele pline de nisip cu primul prieten, făcut pe moment, fără prea mult stat pe gânduri, fără calcule inutile. Atunci, în vremurile acelea când nu conta vârsta, sexul, starea materială a părinților celuilalt. Important era să fie nisip mult în jur, ca să poți construi un castel de durata unui val, ca să o poți lua apoi, neobosit, de la capăt.

Acum însă, devenind adult, mai poți să o iei chiar așa de ușor de la capăt, după ce ai trecut între timp printr-o primă mare falsă durere? După ce ai plecat de acasă și te-ai maturizat cam brusc? După ce te-ai despărțit brutal de cineva drag? După ce ai întâlnit trădarea sub toate formele ei? Disperarea rutinei? Neîncrederea în oameni? Prea multe castele de nisip? Prea multe valuri mici, jocuri meschine, rânjete ipocrite?

Dacă faci calcule și totul îți dă cu minus, vino cu mine pe Camino. Un fel de per aspera ad astra, pe care l-aș traduce acum prin „buruieni spre stele”.

Am auzit multe despre drumul acesta, nu știu câte sunt adevărate. Și chiar dacă ar fi, la ora la care scriu toate astea, nu mai cred în nimic. Mai am 20 de zile și încep primul pelerinaj din viața mea. Sunt musulmană, dar nu spre Mecca am de gând să mă duc. De altfel, nicio călătorie din viața mea nu a avut legătură cu vreo religie.

— Gata, plec! i-am anunțat într-o zi pe toți și am început să număr zilele în ordine descrescătoare.

Câțiva mi-au spus că sunt nebună că vreau să fac așa ceva, să merg, adică, pe câmpii, fără niciun rost. Și încă pe jos. Uneori, mama, în copilăria mea, copleșită de prea multe, răbufnea cu năduf: „Îmi vine să-mi iau câmpii!”

La șase ani mă întrebam: oare ce înseamnă asta? Cum să iei un câmp, darămite mai multe? Apoi, mai târziu, mi-am dat seama că „a-ți lua câmpii” înseamnă să te duci departe. Dar de ce nu și-a luat mama câmpii niciodată?, mă întrebam la zece ani.

DIN CUPRINS:

Prolog

Capitolul I – Hai-hui prin lume

Drumul de sub stele
Cale lungă să ne-ajungă
Pregătiri de plecare
Cei care rămân
O lansare de carte
O agendă veche
Un tărg
Mario, primul pelerin
Ultimele zile în capitală
Camino Real
Dimineața dinainte
Aeroporturi și stații de autobuz
Deschide fereastra
Cuibul de vulturi
Un pahar de vin
Miere de albine, rozete și bujii
Împăratul șerpilor și al țânțarilor
Pata de Oca
Pamplona
Catfight pe câmpii
Cu toate durerile înainte
Don Manolo
Țestoasa
Porumbeii lui Alin
S-a terminat cu gogoșile, domnule Sect
Alte ciondăneli
Orașul oamenilor cu tricouri rupte
Explozii pe cer și în inimi
Găini albe de legendă
Pierduți pe câmpii, pierduți de noi înșine
Ruptura

...

REVIEW-URI