Bazele teoriei atașamentului - Katherine Berry

Bazele teoriei atașamentului - Katherine Berry

Atașament și evoluționism

Teoria atașamentului este una evoluționistă, deoarece Bowlby a susținut că oamenii vin pe lume preprogramați biologic să formeze atașamente cu alți oameni pentru a supraviețui. Una dintre descoperirile fundamentale ale teoriilor evoluționiste este recunoașterea faptului că orice comportament care crește șansele de supraviețuire este transmis generației următoare. Bowlby a denumit mediul la care se adaptează un individ „mediul de adaptare evoluționistă“.

Oamenii primitivi, vânători-culegători, obțineau o oarecare siguranță trăind în grupuri mici, într-o vreme în care felinele, urșii și lupii reprezentau cea mai mare amenințare pentru ei.

Mai târziu, Mary Main a concluzionat că „spre deosebire de acele mamifere pentru care un loc special (o vizuină sau o grotă) reprezenta un adăpost pentru pui, pentru puiul de primate singura locație pe care o caută când este stresat este figura de atașament“ (Main, Hesse și Kaplan, 2005).

... cu toate că inițial Bowlby a descris sistemul comportamental al atașamentului ca pe un sistem de tip „start-stop“ (1969, p. 258), acum este general acceptat că acesta este permanent activ, iar intensitatea activării variază de la scăzută la intensă, în funcție de natura și gravitatea amenințării. „Oprirea“ sistemului de atașament ar fi mult prea riscantă pentru bebeluș.

Comportamentul de atașament variază în funcție de intensitatea amenințării (și de gradul de activare al sistemului comportamental al atașamentului):

• Exemplu de activare redusă: Părintele devine distras în timpul unei interacțiuni de joc și își întoarce atenția către o altă activitate; bebelușul poate să se smiorcăie (activare redusă) în încercarea de a se reconecta cu persoana de îngrijire și de a continua jocul (scopul prestabilit).

• Exemplu de activare crescută: Părintele pleacă brusc în timpul unei interacțiuni de joc, lăsându-l pe bebeluș cu un vecin venit în vizită, cu care copilul nu este obișnuit; bebelușul poate recurge rapid la plâns și zvârcolit (comportament de atașament) în încercarea de a-l aduce înapoi pe părinte și de a-l determina să-l ia în brațe (scopul prestabilit).

În ambele cazuri, scopul prestabilit este proximitatea — apropierea de figura de atașament aduce ușurare.

Cuprins:

Capitolul 1. Atașament și îngrijire
Dr. Ruth O’Shaughnessy – p. 7

Capitolul 2. Diferențe individuale și culturale de atașament
Dr. Ruth O’Shaughnessy – p. 26

Capitolul 3. Neurobiologia atașamentului
Dr. Ruth O’Shaughnessy – p. 53

Capitolul 4. Atașamentul în perioada dintre vârsta învățării mersului și adolescență
Dr. Karen Bateson – p. 79

Capitolul 5. Atașamentul în adolescență
Prof. Rudi Dallos – p. 108

Capitolul 6. Modele ale atașamentului la vârsta adultă
Prof. Katherine Berry – p. 128

Capitolul 7. Teoria atașamentului și sănătatea mentală a adultului
Prof. Katherine Berry – p. 153

Capitolul 8. Teoria atașamentului și parentajul
Prof. Rudi Dallos – p. 170

Capitolul 9. Doliu și pierdere: atașamentul și viața de familie
Prof. Rudi Dallos & Prof. Arlene Vetere – p. 207

Capitolul 10. Intervenții bazate pe atașament în perioada de bebeluș
Dr. Ruth O’Shaughnessy – p. 230

Capitolul 11. Intervenții bazate pe atașament pentru copiii aflați în plasament
Dr. Ruth O’Shaughnessy – p. 254

Capitolul 12. Atașamentul în psihoterapia adultului
Prof. Katherine Berry – p. 277

Capitolul 13. Dezvoltarea serviciilor și sistemelor cu ajutorul teoriei atașamentului
Prof. Katherine Berry – p. 301

Glosar – p. 322
Mulțumiri – p. 331
Ilustrații – p. 333
Index – p. 339

REVIEW-URI