Bietele spinări ale copiilor - Lidia Yuknavitch

Bietele spinări ale copiilor - Lidia Yuknavitch

... stiu câte ceva despre moarte.

În tot ce am scris vreodată, există o fată. Uneori e moartă și bântuie povestea ca o fantomă. Alteori e orfană de război. Uneori doar rătăcește. Poate că e o metaforă, sau poate că ea sunt eu.

Sau poate că e un personaj care tot revine. O scriu și o tot scriu. Uneori am impresia că o urmez într-un alt spațiu sau într-un alt sine. Mă conduce. Îmi dirijează traficul vieții.

Întotdeauna am fost suspicioasă față de naratori. De fapt, și față de personaje. Față de figurile de stil pe care le creăm ca să înlocuiască oamenii. Sau pe noi înșine. Au ceva ciudat și nefiresc – felul în care fac ceea ce le spunem noi să facă, felul în care ni se supun. Nu am încredere în ele. Mai ales în naratori. Niște găinați.

De multe ori am fost altcineva.

Timp de optsprezece ani am fost înotătoare profesionistă.
Un an și jumătate am fost secretară într-un cabinet de avocatură.
Opt zile am fost ospătăriță.
Șase ani am fost dependentă de heroină. De fentanil.

Am fost căsătorită de două ori – prima oară, unsprezece ani, și acum, de aproape treisprezece.

Douăzeci de ani m-am culcat cu femei. Cu bărbați m-am culcat toată viața – de când am prima amintire –, dacă a te culca cu bărbați înseamnă contacte sexuale cu bărbați și cu penisurile lor.

Aici apare tata.

REVIEW-URI