Bună dimineața, tovarăși - Ondjaki

Bună dimineața, tovarăși - Ondjaki

... dar, tovarășe António, nu preferi ca țara să fie așa, liberă?

Îmi plăcea să-i pun întrebarea asta când intram în bucătărie. Deschideam frigiderul, scoteam sticla cu apă.

Până să ajung la pahare, tovarășul António îmi și dădea unul.

Degetele lui lăsau niște urme de grăsime pe sticlă, dar eu nu aveam curaj să-i refuz gestul. Îmi umpleam paharul, luam o înghițitură, două și așteptam răspunsul lui.

Mai întâi, tovarășul António lua o gură de aer. Apoi închidea robinetul. Își ștergea mâinile, potrivea focul de la aragaz. Pe urmă spunea:

— Băiete, pe vremea albilor nu era așa...

După asta, zâmbea. Eu nu voiam decât să înțeleg zâmbetul ăla.

Auzisem povești incredibile despre abuzuri, condiții proaste de trai, salarii inechitabile și câte și mai câte.

Dar tovarășului António îi plăcea vorba aia a lui, care lua partea portughezilor, și zâmbea așa, misterios.

— António, tu lucrai pentru un portughez?

— Da..., zicea el zâmbind. Era un domn director, un șef bun, se purta foarte frumos cu mine...

REVIEW-URI