Cafeneaua Lună plină - Mai Mochizuki

Cafeneaua Lună plină - Mai Mochizuki

 

... eu, Mizuki Serikawa, mi-am împreunat palmele în fața castronului gol și am spus: „Sărut-måna pentru masă!"

Peste supa instant am adăugat din plin legume și ceapă tăiată mărunt. Nu pot spune că era o cină luxoasă, dar îmi oferea, de fiecare dată, un oarecare sentiment de satisfacție.

Să ne punem pe treabă!

Am dus castronul în bucătărie, l-am spălat rapid și l-am pus în suportul de vase. Am luat cârpa și am șters cu grijă masa. Era o masă mică, la care abia avea loc să mănânce o persoană. Fiind o garsonieră, tot aici mâncam și lucram.

După ce am șters masa, mi-am făcut o cafea la plic. Apoi am pus pe masă laptopul și documentele și m-am așezat pe scaun. Am luat o gură de cafea și am răsfoit hârtiile.

Ce trebuia să facă acest personaj...?

Mă uitam la fișa de caracter, ale cărei pagini erau pline cu ilustrațiile unui personaj tânăr, chipeș și luminos. Trebuia să fie fiul unei familii nobile care mergea la o școală de elită.

Totuși, părul lui era o combinație de roșu, galben și verde și nu avea deloc un aer distins. Mă rog, era vorba de un joc video; nimeni nu bagă de seamă astfel de detalii.

Da, de profesie eram scenaristă. Acum lucram la un joc de dating pentru telefoanele mobile. Bine, nu eu eram responsabilă cu scenariul principal. Eu mă ocupam de partea în care protagonistul ajungea să fie cu un personaj secundar, în loc să avem de-a face cu un final fericit, în care se alegea cu un erou provocator.

Cumva, finalul era lăsat în aer, ca să zic așa; adică și scenariul trebuia să fie la același nivel. Ideea era ca jucătorul să nu se simtă prea satisfăcut, astfel încât să vrea să mai joace...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review