Călătoria Cilkăi - Heather Morris

Călătoria Cilkăi - Heather Morris
-10%
Preț: 40,50 RON
45,00 RON (-10%)
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-779-658-2
Editura:
Anul publicării: 2020
Pagini: 415
Format: 13X20

DESCRIERE

Călătoria Cilkăi - Heather Morris

 
... un ţipăt de copil. Pacienţii şi personalul se întorc, în timp ce uşa salonului se dă de perete şi o femeie intră în fugă, cu o fetiţă în braţe. Faţa şi rochia copilei sunt acoperite de sânge; braţul stâng îi atârnă într-un unghi imposibil. Doi gardieni o urmează, strigând după un doctor.

Cilka o vede pe Elena Gheorghievna dând fuga la femeie. Aceasta e bine îmbrăcată, cu haină şi căciulă călduroase — nu e prizonieră. Cu braţul pe după umerii femeii, Elena o conduce în fundul salonului. Trecând pe lângă Cilka, îi strigă:

—    Vino cu mine!

Cilka urmează procesiunea, copila continuă să ţipe. în camera de tratament, Elena o ia cu blândeţe în braţe. O pune pe pat şi ea pare să se lase moale. Ţipetele se transformă în scâncet.

—    Ajutaţi-o, ajutaţi-o! imploră mama.

—.  Cum o cheamă? întreabă calm Elena.

—    Katia.

—    Şi pe dumneavoastră?

—    Eu sunt Maria Danilovna, mama ei.
 
—    Sunt şotia şi fetiţa comandantului Alexei Demianovici Kuhtikov, spune unul dintre gardieni. Spitalul „ofiţerilor" nu mai are locuri, pentru că e o aripă în renovare, aşa că am adus-o direct aici.

Elena dă din cap şi o întreabă pe mamă:

-— Ce s-a întâmplat?

—    S-a căţărat după fratele ei mai mare pe acoperişul casei şi a căzut.

Elena se întoarce spre Cilka.

—    Adu-mi nişte cârpe ude şi ajută-mă să şterg sângele, ca să văd cât de grave sunt rănile.

Pe un scaun de lângă chiuvetă se află un mic teanc de prosoape. Cilka udă două din ele. N-are timp să aştepte să se încălzească apa, vor trebui să se descurce cu apă rece. în-tinzându-i un prosop Elenei, îi imită mişcările, ştergând sângele de pe faţa fetiţei. Prosopul ud şi rece pare s-o învioreze, şi ţipetele reîncep.

—    Va rog, ajutaţi-o pe malisia mea, vă rog, plânge Maria.

—    O ajutăm, spune blând Elena. Trebuie să curăţăm o parte din sânge ca să vedem unde e rănită. Ai grijă cu braţul ei, Cilka, e rupt şi va trebui să fie imobilizat.

Cilka se uită la braţul care atârnă lângă ea, pe pat, şi se aşază altfel, ca să nu-l atingă...
 
 

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de același autor

31,50 RON
35,00 RON (-10%)
Created in 0.0687 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.