Călătorie în timp în compania unui hamster

Călătorie în timp în compania unui hamster
-10%
Preț: 31,41 RON
34,90 RON (-10%)
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 9786067936070
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 448
Format: 13x20

DESCRIERE

Calatorie in timp in compania unui hamster - Ross Welford

 
... exact peste drum de casa în care locuiam înainte ca tata să moară (prima oară) se află o alee care, în drumul ei spre strada următoare, străbate un teren viran pe care cresc de‑a valma tufișuri și copăcei.
 
Când eram mic, locului ăstuia îi spuneam „jungla“ pentru că în mintea mea așa arăta o junglă, dar, când mă uit la el acum, îmi dau seama că nu este decât o simplă parcelă de pământ care așteaptă o casă încă neconstruită.
 
Și aici mă aflu eu acum, în creierii nopții, cu casca de motociclist trasă pe cap, așteptând ascuns într‑un tufiș ocazia de a intra pe furiș înapoi în fosta mea casă.
 
Lângă mine, pe jos, zace aruncat un ambalaj de carton în care a fost cândva pui prăjit, iar în jur plutește un miros neplăcut și acru, care cred că pro‑ vine de la excremente de vulpe...
 
............
 
Acum e aproape unu noaptea și strada e pustie, iar eu am văzut destule filme polițiste la cinema și la televizor ca să știu exact cum să nu mă comport. Suspect, adică. Dacă te porți normal, nu te observă nimeni.
 
Dar dacă, în schimb, aș începe să mă plimb agitat, în așteptarea momentului potrivit, atunci sigur m‑ar vedea cineva că mă holbez la case și ar chema poliția.
 
Dacă doar mă plimb pe stradă, fără să fac nimic altceva, e ca și cum aș fi invizibil. (Faptul că am casca pe cap e un risc sau, cum ar spune bunicul Byron, e un risc calculat. Dacă mi‑o scot, cineva ar putea observa că n‑am nici pe departe vârsta necesară pentru a putea conduce un scuter. Dacă stau cu ea pe cap, mă face să arăt suspect—așa că nu prea știu ce să fac. Oricum nu o s‑o port prea mult timp.)
 
La toate astea m‑am gândit pe drum, venind încoace. Acum aproape un an, când încă locuiam aici, consiliul local a decis să facă economie, aprinzând doar jumătate din felinarele de pe stradă. Unul da, unul ba. Așa că am parcat scuterul într‑unul dintre locurile neluminate de pe stradă...
 
 

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0515 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.