Când nu mai înțelegem lumea - Benjamín Labatut

 

... cu decenii în urmă, un precursor al otrăvii utilizate de nazişti în lagărele de concentrare — Zyklon A — fusese împrăştiat ca pesticid peste portocalii din statul California şi folosit pentru a deratiza trenurile în care zeci de mii de emigranţi mexicani se ascunsesera ca să intre pe teritoriul Statelor Unite.

 

Lemnul vagoanelor a rămas colorat intr-un albastru superb, acelaşi care poate fi văzut până în ziua de azi pe unele cărămizi de la Auschwitz; culoarea aceea are strânsă legătură cu adevărata origine a cianurii, un derivat din 1782 din primul pigment sintetic modern, albastrul de Prusia.

Imediat după apariţie, a provocat o adevărată senzaţie în arta europeană. Datorită preţului său redus, în numai câţiva ani, albastrul de Prusia a luat locul culorii pe care pictorii o folosiseră din Renaştere pentru a înfrumuseţa tunicile îngerilor şi veşmântul fecioarei — pigmentul ultramarin, cel mai rafinat şi mai scump dintre pigmenţii albaştri, care se obţinea din măcinarea rocilor de lapislazuli extrase din grotele de pe valea râului Kocha din Afganistan.

 

Acest mineral, transformat în pulbere, dădea un ton indigo atât de profund încât a putut fi reprodus chimic abia la începutul secolului al XVIII-lea, când un fabricant elveţian de vopseluri, Johann Jacob Diesbach a creat albastrul de Prusia.

 

Şi a făcut-o din greşeală; el voia să replice carminul care se obţine din tocarea a milioane de gogoşi de cosenile, mici insecte care parazitează cactusul nopal din Mexic, America Centrală şi de Sud şi au nevoie de o îngrijire şi mai atentă decât viermii de mătase, căci corpul lor alb şl păros poate fi uşor vătămat de vânt, ploaie sau îngheţ, ori devorat de şobolani, păsări şi omizi.

 

Sângele lor stacojiu a fost — alături de argint şi aur — una dintre cele mai mari bogăţii pe care spaniolii le-au furat de la băştinaşii din America de Sud şi Centrală. Aşa se face că imperiul spaniol a avut, vreme de secole, monopol pe carmin...