Cand te-am gasit - Catherine Ryan Hyde

Cand te-am gasit - Catherine Ryan Hyde
-10%
ISBN: 978-606-40-0557-1
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 448
Format: 13x20
Preț: 40,50 RON
45,00 RON (-10%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Cand te-am gasit - Catherine Ryan Hyde

 
2 octombrie 1960

Cu mai bine de două ore înainte să se crape de ziuă, Nathan McCann stătea în bucătăria sa întunecată. Aprinse lumina, sperând cumva că avea să găsească maşina de cafea gata pregătită, cu apa şi boabele de cafea puse deja, aşteptând doar să fie băgată în priză şi să elibereze lichidul trecut prin filtru. In loc de asta, văzu suportul pentru filtre aşezat gol în scurgătorul de vase, părând abandonat şi lipsit de substanţă.

Nici el nu era prea convins de ce spera de fiecare dată ca lucrurile să stea altfel. Trecuseră ani buni de când Flora nu se mai ocupa de cafea, dimineaţa devreme. Decenii de când nu se mai sculase cu noaptea-n cap, odată cu el, ca să-i pregătească ochiuri, suc de portocale şi pâine prăjită.

încetişor, ca să n-o trezească, scoase o cutie de fulgi de ovăz din dulap, apoi, aşezat în dreptul curentului de aer rece al frigiderului, îşi turnă lapte degresat într-un castron din plastic galben.

Nu e nevoie să fii atât de silenţios, îşi spuse el în gând. Flora era în dormitorul ei, în capătul îndepărtat al holului, cu uşa închisă la cameră. Dar el chiar era silenţios, dintot-deauna fusese aşa, în astfel de situaţii, şi era puţin probabil să-şi mai schimbe obiceiurile acum.
 
Şedea la masa răcoroasă din plastic laminat ca să-şi mănânce cerealele, când o auzi pe Sadie, căţeluşa sa retriever cu blana ondulată, trează şi gata de plecare, bucuroasă la vederea unei lumini aprinse în casă, înainte de răsăritul soarelui.
 
Asculta sunetul ritmic făcut de pereţii cu zăbrele ai cuştii de fiecare dată când Sadie sărea şi lovea cu lăbuţele din faţă. Născută şi crescută pentru dimineţi exact ca aceea, căţeaua mirosea o partidă bună de vânătoare de raţe de la primele semne vizuale şi auditive care indicau aşa ceva.
 
Işi dorise adesea s-o poată aduce cu el în casă pe Sadie, cea care îi dăruia, cu atâta bucurie, timpul şi atenţia ei. Dar Flora nici nu voia s-audă de aşa ceva.
 
Nathan stătea în întunericul rece de toamnă, de la îngemănarea zorilor, cu puşca pe umăr.

Insistase ca Sadie să-l asculte.

O strigă din nou, supărat din cauză că ea îl obligase să spargă liniştea dimineţii, motivul însuşi pentru care se afla acolo. în cei şase ani de când avea câinele, nu refuzase niciodată să vină la el când fusese chemată...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de același autor

Created in 0.0552 sec