Casa Golden - Salman Rushdie

DESPRE IUBIRE: O TRAGEDIE

 

In ziua cînd au murit părinţii mei, eu nu mă aflam în maşină. Era weekendul de dinaintea Zilei Eroilor1 şi ei tocmai plecau din oraş, dar eu m-am răzgîndit în ultimul moment şi am rămas acasă, pentru că Suchitra Roy voia s-o ajut să editeze un videoclip pentru o casă de modă italiană.

 

Evident, eram îndrăgostit de Suchitra, oricine ieşea în calea acestui dinam uman se îndrăgostea măcar un pic de ea, şi mult timp mă simţisem prea intimidat de energia ei, de imensitatea personalităţii acelei femei cu părul negru fluturîndu-i în vînt pe Sixth Avenue, cu fusta albastră-aurie strălucindu-i deasupra tenisilor de ultima modă, cu braţele întinse într-o duzină de direcţii, precum o zeiţă hindusă ce cuprindea întregul oraş în îmbrăţişarea ei... prea intimidat ca să recunosc că mă îndrăgostisem de ea, dar de-acum nu mai exista nici o îndoială în această privinţă şi singura problemă era cînd i-o voi spune sau dacă i-o voi spune.

 

O voce interioară îmi şoptea „Fă-o acum, prostule!", dar o a doua voce, deseori mai puternică, vocea laşităţii mele, susţinea că eram prieteni de prea mult timp, că după o vreme devenea imposibil să mai transformi prietenia în iubire, că dacă încercai s-o faci şi dădeai greş, rămîneai şi fără prietenie, şi fără iubire, şi iată-l şi pe Prufrock al lui Eliot reapărîndu-mi în minte şi zbuciumîndu-se cu propria-mi voce interioară, să cutez eu oare, şi, în ce privea problema teribilă şi terifiantă a unei declaraţii de iubire, oare-ar fi avut vreun rost / Dacă una, aşezind o pernă sau aruncînd un şal pe jos, / întoarsă către geam, ar fi rostit: / „Nu, / Nu asta am dorit''