Ce este omul? Antropologia actuala in lumina teologiei

....''Ce este omul? Antropologia actuala in lumina teologiei'' ...o cuprinzatoare stiinta despre om este unul dintre telurile principale ale eforturilor spirituale din prezent. O seama intreaga de ramuri ale cercetarii stiintifice s‑au unit in acest scop. Tocmai problematica lor, candva specifica, le-a adus, in aceasta chestiune, intr-un contact adesea neasteptat cu alte cercetari. Biologi si filozofi, juristi si sociologi, psihologi, medicinisti si teologi au ajuns, in chestiunea omului, la convingeri inrudite si, in parte, au gasit chiar un limbaj comun. Metodele specializate par sa contribuie sub ochii nostri la depasirea propriei lor faramitari, in timp ce prinde forma o noua si cuprinzatoare intelegere a omului. Stiintele care se ocupa de om sunt astazi pe cel mai bun drum pentru a dobandi, in constiinta generala, locul pe care in secolele anterioare l-a detinut metafizica. Astazi, in fata libertatii modelatoare a omului in raport cu lumea, se ridica cu deosebita urgenta intrebarea ce este omul insusi. Omenirea si-a pierdut vechiul punct de sprijin al ordinilor stabile, fie ele ordini ale cosmosului sau pretinsa ordine a societatii oglinditoare a cosmosului. Istoria moderna a spiritului este marcata, de la Pascal pana in prezent, de spaima in fata libertatii fara margini a omului modern. In realitate, la intrebarea: ce este omul? ... nu se mai poate raspunde astazi plecand de la lume, ci intorcandu-ne la omul insusi. Prin aceasta stiinta despre om capata o importanta pe care nu a avut-o niciodata." Wolfhart Pannenberg ………………….. Fragment din carte: Marx vedea căderea în păcat încă în străvechea epocă primitivă a istoriei societăţii, şi anume în diviziunea muncii între diferiţii indivizi. Diviziunea muncii a avut ca urmare împărţirea avutului şi de aici apariţia relaţiilor de dominaţie, subjugarea omului de către om. Pentru a înţelege această judecată trebuie să examinăm puţin mai de aproape semnificaţia muncii umane. Nu există muncă tară relaţie a omului cu omenescul său. Ca activitate, ea este întotdeauna deja, precum orice activitate, o manifestare a esenţei. Ca orice comportament, şi munca dă expresie la ceva. In atitudinile şi mişcările noastre pot fi citite stările noastre, caracterul nostru. Acolo unde comportamentul nostru modifică ceva şi din mediul nostru, unde lasă urme, acolo asemenea urme trădează ceva şi din noi înşine. Orice activitate care creează ceva este, aşadar, o manifestare a esenţei. Ce înseamnă asta omeneşte o arată poate cel mai clar creaţia prin joc: cel ce se joacă se cunoaşte pe sine în opera creată. De fapt, omul se cunoaşte pe sine însuşi prin lumea sa, chiar dacă totdeauna doar incomplet. întrucât, în deschiderea sa spre lume, el este cu totul dăruit lucrurilor care-l întâmpină, el poate să privească înapoi spre sine din perspectiva lor, se poate vedea pe sine din perspectiva lucrurilor din lumea sa şi în sfera lor, pentru a-şi cunoaşte locul în ea. Aceasta este, în cuvintele lui Marx, obiectualitatea esenţei umane: numai prin lumea ce îi stă în faţă poate omul să se cunoască pe sine. Dar, întrucât oamenii modifică lucrurile din mediul lor natural, adaptându-le pentru satisfacerea nevoilor lor, prin aceasta se modifică şi cunoaşterea pe care o pot dobândi despre ei înşişi din lume. Omul nu schimbă numai lucrurile, ci, odată cu ele, şi criteriul după care îşi apreciază propria sa esenţă. ………………………………… "Wolfhart Pannenberg, un important teolog si ganditor contemporan propune, in aceasta lucrare, o radiografie a conditiei umane din perspectiva antropologiei teologice. Forta unificatoare a demersului sau explicativ rezida in viziunea "deschiderii spre lume" a omului. Sustinator al libertatii noastre si al virtutilor modelatoare ale acesteia, Pannenberg afirma temeiul ei numai in contextul raportarii la Dumnezeu. Acesta este singurul garant al satisfacerii presiunilor noastre pulsionale spre infinit. De altfel faptul insusi de a dispune de lume in finitudinea ei - ca etalare a libertatii - este posibil numai avand, ca fundament, relatia cu divinitatea. O consecinta interesanta a acestei perspective este continuitatea fireasca vazuta de autor intre credinta crestina - reprezentand la scara istorica dialogul cu infinitul - si cunoasterea contemporana, laica. Aceasta din urma e posibila datorita primeia. Combinand, asadar, perspectiva asumata a credintei cu latura discursiva, Pannenberg traverseaza, alaturi de cititor - insotind lectura cu un ton personal si cald - teme fundamentale ale conditiei noastre: increderea, egocentrismul, timpul, iubirea sau istoria." Irina-Gabriela Buda, "Romania Libera" CUPRINS I Deschiderea spre lume si deschiderea spre Dumnezeu II Stapanirea existentei prin imaginatie III Siguranta in loc de incredere? IV Speranta de dincolo de moarte V Egocentrismul si menirea omului VI Timpul, vesnicia, judecata VII Persoana in societate VIII Dreptul prin iubire IX Procesul social X Traditie si revolutie XI Omul ca istorie Note Autor: Wolfhart Pannenberg

REVIEW-URI