Cine mai oprește Apocalipsa? - Theodor Paleologu

DESCRIERE
Cine mai oprește Apocalipsa? - Theodor Paleologu
... atentatele din 11 septembrie 2001 au avut loc în timp ce parcurgeam agale drumul dintre casa pe care o ocupam cu familia, pe North Hill Street din South Bend, și campusul Universității Notre Dame.
Aveam biroul meu de postdoctoral fellow la Erasmus Institute, dar puteam ajunge la orice oră și prevăzusem să trec mai întâi pe la bibliotecă.
Mă pregăteam mental pentru marele eveniment programat pentru data de 28 septembrie: susținerea, la Paris, a tezei de doctorat în filosofie politică, la care lucrasem în ultimii ani sub îndrumarea profesorilor Pierre Manent și Henning Ottmann.
Cărțile de care aveam nevoie se aflau la etajul 7 al imensei Theodore Hesburgh Library, numită astfel în onoarea celui care fusese timp de 35 de ani președintele universității și care avea în continuare un birou la ultimul etaj al clădirii — mai exact, la etajul 11.
Când să intru în lift, am dat peste însuși părintele Hesburgh, un venerabil bătrân în vârstă de 84 de ani. Părea foarte...
CUPRINS:
Uvertură
Katehonul
Pornind de la Trump
Putin și katehonul atomic
Europa între Trump și Putin
Încheiere



REVIEW-URI