Comoara Imparatului Radovan. Cartea despre soarta

Comoara Imparatului Radovan. Cartea despre soarta
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 262
Format: 13x20
Preț: 35,00 RON
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Comoara Imparatului Radovan. Cartea despre soarta - Iovan Ducici …indragostitii sunt utopistii cei mai mari, iar iubirea este cea mai mare utopie. In iubire se simte mai mult decat este nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste si se spune si ceea ce nici noi singuri nu credem. In iubire nu exista nimic rational. Iubirea este o stare sufleteasca fara echilibru si fara intelegere. De aceea grecii antici considerau iubirea drept o boala, iar pe cei indragostiti, bolnavi... Fragment: Despre prietenie Deasupra lumii se întinde plictiseala ca marea adâncă deasupra scoarţei pământului. Atât de nemăsurată este plictiseala pe pământ, că omul caută totdeauna pe cineva care să-l aline. Să vadă un om, pe oricare! Să vorbească, cu oricine! Să discute, despre orice! Şi să se ducă, oriunde! Omul merge în societate mai mult din plictiseală, decât din vanitate. Altfel nimic n-ar putea să lămurească existenţa societăţii, cel puţin aşa cum e cea de astăzi, care ne răpeşte banul, spiritul, timpul, caracterul, sentimentele. Căci, într-adevăr, n-ar putea fără aţâţi bărbaţi, femei, cuvinte, minciuni, promi siuni, compromisuri. Lumea nefericită îşi amărăşte singură viaţa proprie, ca şi cartoforul ori beţivul. Un astfel de om social e pe jumătate pierdut. Vorbeşte când nu trebuie, minte fără motiv, face curte fără a fi nevoie, dansează fără voie, cântă fără voce, cuvântă fără spirit şi scop. Din plictiseală faţă de soţ/soţie, divorţează, călătoresc cu câinele, se împrietenesc cu calul, dorm cu pisica. O mare parte din lume nu caută arta ca să se inspire din ea pentru marile acţiuni, ci pentru a alunga cu ea disperata plictiseală. Lumii nu-i este dragă arta pentru că are origine şi scop divin, ci pentru că îndepărtează de la viaţa obişnuită, omenească, în care ne înăbuşim de plictiseală. Că apatia este o fatalitate a spiritului omului şi o mizerie a sorţii lui se vede şi de acolo că şi-n copilărie omul se plictiseşte tot aşa ca la tinereţe şi la bătrâneţe şi, din această cauză, alearga după societate şi joc. Oamenii nu îndrăznesc să rămână singuri cu ei înşişi. Ne place, mai mult chiar, şi societatea proştilor şi a răilor, ba chiar şi a potrivnicilor, decât să suferim singurătatea, căci asta înseamnă a mărgini societatea la sine însăşi. Acesta este într-adevăr paradoxul cel mai amar. Sporturile obositoare, căutarea bufonului spiritual şi învăţătura şarlatanului, provin numai din plictiseala disperată. Femeia este cel mai bun salvator de la apatie. Bărbaţii nu se căsătoresc atât din iubire şi necesitate fizică, cât din plictiseală amară; nu pentru a împărţi cu cineva mulţumirea şi fericirea, care nu se împart cu plăcere, ci pentru a împărţi plictiseala. Şi femeia înşală bărbatul mai mult din plictiseală, decât din perversiune, precum îi face şi ei soţul. De aceea ni se pare că primul motiv al prieteniei este frica de apatie, teama care este îngrozitoare şi întunecoasă ca o prăpastie şi care adesea este cauza marilor boli şi a marilor fărădelegi. Din cauza plictiselii, omul schimbă casa, strada, oraşul, ţara. Din plictiseală îşi schimbă lectura, ideile şi principiile. Omului nu-i place să ucidă omorându-şi timpul lui preţios. Plictiseala a venit din civilizaţie: înmulţirea exagerată a petrecerii duce la saturaţia disperată şi apoi la plictiseala întunecoasă. Lumea care a coborât în stradă, a fugit de acasă, de la sine, de la carte, de la meditare. Soţul fuge de soţie şi soţia de soţ, copiii de părinţi şi părinţii de copii. Omul pare să fie astfel, un bolnav înnăscut. In cele din urmă, gustul pentru viteză, care este produsul timpului nostru, este şi un motiv pentru disperare. Omul numără minutele ca niciodată mai înainte, când era cunoscut timpul numai după ceasul solar, sau noaptea după mişcarea stelelor. Omul are un ceas care bate în clopotniţă, altul pe perete la servici sau acasă, al treilea pe diverse display-uri, al patrulea la mână sau în buzunar etc. Ceaasul ne măsoară viaţa, ne consemnează clipa naşterii şi a morţii. Civilizaţia înseamnă progres, însă progresul nu este întreaga fericire. Civilizaţia a aruncat la o parte religia, care a fost cândva suficientă pentru viaţa de pe pământ. Şi luxul a ucis gustul pentru frumos care a fost suficient odinioară. Omul devine prieten omului care-l înveseleşte şi duşman omului plictisitor. Şi se laudă mai mult cu acel om sau cu acel oraş care i-a dat posibilitatea să-şi îngroape orele şi zilele, pentru că... CUPRINS: Despre fericire Despre iubire Despre femeie Despre prietenie Despre tinerete si batranete Despre poeti Despre eroi Despre prooroci

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Filozofie romaneasca

Created in 0.0588 sec