Compasiunea infinită - Dalai Lama

Compasiunea infinită - Dalai Lama
Preț: 89,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 978-606-44-1255-3
Editura:
Anul publicării: 2022
Pagini: 552
Format: 15x23

DESCRIERE

Compasiunea infinită - Dalai Lama

 
Cele trei antrenamente superioare și cele patru nemăsurate
 
Cele trei antrenamente superioare sunt cuprinse în cele patru nemăsurate, așa cum ilustrează Mettā Sutta. La începutul acestei sutre, Buddha a vorbit despre tipul de persoană care practică iubirea.
 
Această practică presupune antrenamentul superior în conduita etică, deoarece pentru a dezvolta iubirea pentru alții trebuie mai întâi să ne abținem să le facem rău. A doua parte a sutrei enumeră toate ființele către care să ne extindem iubirea și explică în ce fel să medităm asupra iubirii astfel încât să ajungem la stări de transă meditativă, care țin de antrenamentul superior în concentrare.
 
Finalul sutrei vorbește despre modul în care această practică poate duce la cultivarea cunoașterii interioare și prin aceasta la nirvāṇa, care necesită antrenamentul superior al înțelepciunii. Când este practicată de cineva care nu a cultivat înțelepciunea, meditația asupra celor patru nemăsurate are potențialul de a conduce la renașterea în oricare dintre tărâmurile divine ale lumii Brahmā care corespunde cu stările de dhyā‑na.
 
În orice caz, scopul suprem al meditației asupra celor patru brahmavihāra este să obținem o minte flexibilă, concentrată, care poate pătrunde cele trei caracteristici – impermanența, caracterul nesatisfăcător și lipsa de conținut a tuturor lucrurilor – și servește drept bază pentru cunoaștere.
 
În multe sutre, Buddha a vorbit despre practicanții care trăiesc cu inima impregnată de iubirea care se răspândeș‑te în toate direcțiile. Astfel de practicanți au atins o transă meditativă care este numită „eliberarea minții prin iubire“ (P. mettā‑cetovimutti).
 
Această stare mintală, care dorește cu sinceritate ca toate ființele să fie fericite, a abandonat temporar cele cinci obstacole, mai ales furia și răutatea, prin forța concentrării într‑un singur punct.
 
Buddha laudă această samadhi datorită capacității ei de a preveni stârnirea furiei și de a îndepărta furia iscată. când practicanții au atins calea arya cu opt brațe și aplică această stare mintală de dhyana, avansează parcurgând etapele succesive și ating starea de arhat...
 
 

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.1156 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.