Creierul si Mintea Universului - Dumitru Constantin-Dulcan
DESCRIERE
Creierul si Mintea Universului - Dumitru Constantin-Dulcan
Neurogeneza şi neuroplasticitatea - fundamentul evoluţiei noastre
Deşi am acordat atenţia necesară acestei proprietăţi miraculoase a creierului nostru în alte lucrări, reiau subiectul pentru a revela noile sale posibilităţi de care putem uza.
Neurogeneza presupune formarea de noi celule nervoase, numite mai simplu neuroni.
Prin neuroplasticitate înţelegem formarea de noi conexiuni (sinapse), de noi ramuri, dendrite, prelungiri de axoni - ca răspuns la procesele de învăţare, la diverse leziuni şi de preluare de noi funcţii în cazul unor neuroni invalidaţi sau absenţi.
Cercetările referitoare la suportul anatomic al activităţii conceptuale şi informaţionale a creierului sunt astăzi de o mare importanţă pragmatică, nu doar teoretică.
Reamintim acum că, exceptând neuronii din trunchiul cerebral care controlează respiraţia şi circulaţia, ceilalţi, din creier, se pot reînnoi din celule de origine embrionară, precursoare, nediferenţiate, numite celule stern sau suşă.
Zonele în care are loc procesul de neurogeneza se numesc nişe germinative. La om sunt descrise două zone - una situată subventricular şi cealaltă in hipocamp. în zona subventriculară se generează neuronii care sunt integraţi în structura cerebrală numită striat, implicată în funcţiile de recompensă si motivaţie.
Hipocampului i se atribuie gestionarea culorii emotionale a gândirii şi memoria de lungă durată. Profesorul P.-M. Lledo (2017) ne spune că la acest nivel sunt reînnoiţi circa 700 de neuroni pe zi şi că la vârsta de 50 de ani, cu excepţia menţionată, nu am mai avea niciun neuron dintre cei cu care ne-am nascut. Am avea deci un creier aproape complet nou.
Revin la discuţia anterioară. Deşi suportul anatomic al cunoaşterii pare a fi altul, noi rămânem aceiaşi. Unde este atunci memoria eternului nostru eu? Probabil că dincolo de neuroni...
Timpul de transformare a celulelor stem în neuroni se apreciază a fi de una până la trei luni...
CUPRINS:
ARGUMENT... 13
INTRODUCERE... 17
Capitolul I
SCURTĂ CONFESIUNE... 25
Capitolul II
CONDUITE INTELIGENTE COMUNE LA NIVEL COSMIC ŞI BIOLOGIC... 41
Inteligenţa lumii vegetale • Altruismul copacilor • Conduite inteligente în lumea păsărilor • Oameni şi păsări - aceleaşi conduite • Ciorile şi ritualul de înmormântare • Animalele au personalitate • Păsările învaţă să cânte • Spiritele protectoare ale pădurilor • Gândirea animistă • Fraţii noştri mai mici • Toate animalele au suflet • Dumnezeul animalelor fără grai articulat • Ultima schismă
Capitolul III
O ALTĂ VIZIUNE ŞTIINŢIFICĂ ASUPRA PLANTELOR... 63
Fiziologia plantelor demonstrează unitatea structurală şi funcţională a întregii lumi vii • Ca şi noi, plantele se mişcă • Heliotropismul plantelor • Plantele dorm? • O surprinzătoare lecţie de inteligenţă a naturii • Şi plantele dispun de microbiom • Putem vorbi de inteligenţă la nivelul plantelor? • Inteligenţa unor bacterii nemuritoare • Inteligenţa plantelor între antropomorfism şi antropocentrism • Nu suntem singurele fiinţe inteligente
Capitolul IV
PROBLEMATICA CONŞTIINŢEI ÎN SECOLUL AL XXI-LEA... 77
Fiecare fiinţă îşi ajunge sieşi • Poate genera conştiinţă o materie fără Conştiinţă? • Evoluţia poate fi doar un şir de erori? • Este întâmplarea genială când creează două sexe diferite, dar complementare? • Abilităţi mai performante la unele specii care ne preced filogenetic • Dificila problemă a definirii Conştiinţei • Inteligenţa la virusuri şi bacterii • Unde poate fi sediul memoriei? • Unitatea conştiinţei • Cine anticipează gândirea? • Superconştiinţa • Inteligenţa lumii fizice • Conştiinţa co-creatoare • Conştiinţa inimii • De la lumină la conştiinţă • Câmpul conştiinţei • Prin simpla voinţă putem provoca şi stopa ploaia? • Puterea fatală a Conştiinţei Colective • Puterea distructivă a gândirii • Concluziile lui Dean Radin
Capitolul V
FIZIOLOGIA ŞI FILOSOFIA GÂNDIRII... 109
Chimia gândurilor noastre • Pelerina albă şi cea întunecată a gândurilor noastre • Molecula moralei • Există o agresivitate a testosteronului? • Fericirea ca ideal • „Magia" cuvintelor • O inchiziţie criminală • Noua Ştiinţă • Un pragmatism american. Miracolul Dispenza • La gânduri noi - reţele neuronale noi • Meditaţia ca instrument al schimbării modului de gândire • Vibraţia cuvintelor • Nevoia de iertare • Chimia şi câmpul nostru biologic • Atacul energetic al cuvintelor • Cuvinte care ucid
Capitolul VI
RELIGIA ÎN LUMEA MODERNĂ... 141
Argumente în favoarea religiei • Lumina vie • Vindecările prin religie • Confruntarea dintre religie şi medicină • Rugăciunea • Iubirea • Iertarea • Singurul antidot al urii este iertarea şi iubirea necondiţionată • Einstein despre religie • Visul premonitoriu sau anticipativ • Lumea misterelor • Experienţele mistice • Constantele fizice care condiţionează viata • Observaţii critice la adresa religiei • De ce persistă Răul în lume?
RELIGIA ŞI SPIRITUALITATEA... 181
Capitolul VII
SCURT DISCURS DESPRE SIMŢUL MORAL ÎN CONCEPŢIA DARWINISTĂ ACTUALĂ... 187
POATE EXISTA O MORALĂ FĂRĂ RELIGIE?... 193
Câinii şi alte animale în postura de eroi • Ce nu vom şti niciodată • Continue căutări • Iluzia realităţii • Modelele sociale • Pledoarie pentru umanism • Cooperare în loc de competiţie • Compasiunea
Capitolul VIII
CODUL ETIC AL CREIERULUI ŞI NOUA SPIRITUALITATE... 207
Capitolul IX
LECŢIILE EXPERIENŢELOR MORŢII CLINICE... 217
Lecţia EMC • Tabloul elementelor din EMC • „Vederea" nevăzătorilor • întâlnirea cu cei plecaţi dincolo • Umbra celor nevăzuţi • Tunelul dintre lumi • întâlnirea cu Fiinţa de Lumină • Scara lui Iacob • „Judecata de Apoi" • Anticiparea viitorului • Lecţia de iubire • Vindecarea din „cer" • Ce este Infernul? • Transformarea spirituală • Fizica cuantică din „cer" • Experienţe ale morţii împărtăşite • Studiul ştiinţific al experienţei morţii clinice. Argumente pro şi contra • Experienţa morţii clinice, o experienţă a conştiinţei • Vederea prin spirit • Cele două realităţi ale existenţei • Călătoriile extracorporale • Renaşterea spirituală • Scepticismul ştiinţei materialiste şi experienţa morţii clinice • Concluzii
Capitolul X
CREIERUL UMAN - MARELE MIRACOL AL UNIVERSULUI... 257
Condiţiile naşterii unui copil • De la ostilitatea mamei la potenţialul infracţional al viitorului adult • Cea mai mare parte a minţii se clădeşte în primii 6-7 ani • Neurogeneza şi neuroplasticitatea - fundamentul evoluţiei noastre • La idei noi, sinapse noi • Câteva detalii utile • Efectele microbiomului asupra creierului • Kilogramele în plus = creier cu volum redus • Rolul activităţii fizice • Alte efecte ale activităţii fizice • Nevoia de socializare • O experienţă promiţătoare pentru reîntinerirea creierului • Sunt viabili neuronii noi în grefele pentru regenerarea creierului? • Condiţiile nefavorabile proceselor de neurogeneza şi neuroplasticitate • De ce dormim • Este bine de reamintit • Neuroeducatia
ABILITĂŢI GENIALE ALE CREIERULUI UMAN... 289
Marea mobilitate a creierului • O posibilă explicaţie a dinamicii creierului • Contagiunea emoţională negativă • Ce este de făcut? • Scopul propus
MEDITAŢIA... 301
Mintea este viitor, corpul este trecut
Capitolul XI
RELAŢIA DINTRE CREIER ŞI INIMĂ ÎNTR-O DISPUTĂ ŞI O ABORDARE MODERNĂ... 311
Inteligenţa inimii sau amintirile inimii • Intuiţia • Coerenta inimă-creier • Modalităţile de obţinere a coerenţei inimă-creier • Rezilienţa prin inimă
Capitolul XII
DE LA GÂNDIRE LA REÎNTINERIRE. DE CE MOARTEA ÎNTR-UN UNIVERS CUANTIC? ARTA DE A FI... 329
De ce moartea într-un univers cuantic? • Teoriile actuale ale senescentei • Rolul nefast al radicalilor liberi • Pot exista fiinţe nemuritoare? • Teoria telomerilor. Telomerii tinereţii
FACTORUL PSIHOLOGIC... 341
Gândirea pozitivă înseamnă viaţă lungă şi tinereţe • Telomerii şi stresul • Creierul şi telomerii au nevoie de somn • Alţi factori implicaţi în senescenţă
REÎNTINERIREA ESTE POSIBILĂ... 355
Experienţe promiţătoare • Hrana longevităţii
EXPERIENŢA LUI HIROMISHINYA... 359
Sfaturile lui Joseph Mercola
SINTEZA... 367
Grăsimea este preludiul tuturor bolilor cronice • Ce este de făcut pentru a respecta condiţiile favorabile sănătăţii şi longevităţii? • Decalogul sănătăţii şi longevităţii
Capitolul XIII
ŞTIINŢA ÎNFRUMUSEŢEAZĂ FEMEIA... 375
Terapia cu Celule Stern • Implicarea telomerilor în fenomenul frumuseţii feminine • Protejarea sistemului osos • Remediile necesare refacerii structurii oaselor • Nocivitatea sedentarismului pentru sistemul osos • Bătrâneţea - o inversare a raportului muşchi/grăsime • Hormonul de creştere reface şi muşchii • Neplăcerile celulitei • Rolul aquaporinelor în procesul de slăbire • Remedierea căderii părului
Capitolul XIV
TIMPUL ALTFEL VĂZUT... 401
Ce este Timpul? • Timpul newtonian
EXTAZUL... 409
TIMPUL PARALEL... 411
EXTAZUL MISTIC... 411
Timpul oniric • Timpul anticipativ (premonitoriu) • TimeWaver • Concluzie
Capitolul XV
CITINDU-L PE HARARI... 415
Religia şi ştiinţa • O lume fără Dumnezeu
UNICITATEA SAU DUALITATEA CONŞTIINŢEI.. 425
Precaritatea partidelor politice • Premisele viitorului
ANIMALELE AU EMOŢII ŞI SUFLET?... 436
CUM VEDE HARARI LIBERTATEA... 442
GLOBALIZAREA ARE UN VIITOR?... 447
DATAISMUL... 450
„SĂ DĂM SENS UNEI LUMI FĂRĂ SENS"... 452
Ce este rău şi ce este bine
HOMO DEUS... 454
în loc de concluzii
VIITORUL OMENIRII PRIVIT DIN PERSPECTIVA ŞTIINŢIFICĂ... 461
Omul privit din perspectiva noilor ştiinţe • Lecţiile fizicii cuantice • Mintea din materie • Universul spiritual atestat de experienţele morţii clinice • Lecţia neuroştiinţelor • Ura este cancerul fiinţei • Lanţul ucigaş al urii pentru ură • Longevitatea şi telomerii • Copiii-lupi • Inegalitatea umană şi nevoia de o societate echitabilă
BIBLIOGRAFIE... 477
DESPRE AUTOR... 487
Categorii
-Edituri
-Comandă specială
-Top
-Promoţii
-- 54,28 RONPRP: 59,00 RON
- 45,57 RONPRP: 49,00 RON
- 63,00 RONPRP: 70,00 RON
Promo
-Accesul clienţilor
-Promo
-Cărţi noi
-- 54,28 RONPRP: 59,00 RON
- 46,91 RONPRP: 49,90 RON
- 46,91 RONPRP: 49,90 RON
REVIEW-URI