Crestinismul si cultura clasica - Jaroslav Pelikan

 

... In lucrarea sa clasică despre scriitorii creştini antici, Johannes Quasten îl caracteriza pe Vasile drept „omul acţiunii”, pe Grigorie din Nazianz drept „maestrul oratoriei”, iar pe Grigorie al Nyssei drept „gânditorul”. Vasile, explica Quasten, a fost „singurul dintre cei trei capadocieni căruia i s-a atribuit apelativul «Mare»”. Grigorie din Na-zianz, continua el, „ar putea fi considerat umanistul printre teologii din secolul al IV-lea, întrucât a preferat contemplaţia tăcută şi împletirea culturii literare cu evlavia ascetică în locul strălucirii oferite de o viaţă activă şi o funcţie ecleziastică”; el şi-a câştigat de asemenea renumele de „Teologul” pentru că a apărat doctrina Treimii. Cât despre Grigorie al Nyssei, el nu a fost nici „un administrator remarcabil sau un legiuitor al vieţii monastice precum Vasile, nici un propovăduitor seducător sau un poet ca Grigorie din Nazianz”; cu toate acestea, „ca teolog speculativ şi mistic”, el a fost „de departe cel mai versatil şi de succes autor” dintre „cei trei mari Capadocieni”, astfel că „dacă îl comparăm pe Grigorie al Nyssei ca teolog cu ceilalţi doi Capadocieni, Vasile şi Grigorie din Nazianz, îi vom recunoaşte imediat superioritatea”. De altfel, predominanţa sa în raport cu ceilalţi doi, vizibilă şi în cartea de faţă -o analiză statistică ar dezvălui, probabil, că mai bine de jumătate dintre referinţe sunt citate din scrierile sale - va indica această „superioritate”, aşa cum s-ar întâmpla aproape sigur şi cu Augustin în orice lucrare care şi-ar propune să cuprindă gândirea teologică şi filosofică a lui Ambrozie, a lui Ieronim şi a lui Augustin, mai tinerii contemporani apuseni ai Capadocienilor, chiar dacă, aşa cum a spus Joseph Lebon, Vasile era „în mod incontestabil, învăţătorul şi conducătorul acestui grup”. În felul său, George Florovsky a făcut şi el unele dintre comparaţiile făcute de Quasten, dar a emis judecăţi mai ascuţite în raport cu tema lucrării noastre. Vasile, spunea Florovsky, „nu atât a adaptat neoplatonismul, cât mai degrabă l-a depăşit”; în ce-l priveşte pe Grigorie din Nazianz, „ideea pe care o exprimă în limbaj platonic...

 

 

Prefaţă    9
Abrevieri    13

PARTEA ÎNTÂI Teologia naturală ca apologetică
1.    Cultura clasică si teologia creştină    21
2.    Teologia naturală ca apologetică    46
3.    Limbajul negaţiei    69
4.    Dumnezeu şi căile cunoaşterii    91
5.    Multiplul şi Unul    113
6.    Universul ca un cosmos    133
7.    Spaţiu, timp şi divinitate    155
8.    Chipul lui Dumnezeu    172
9.    Izvorul a tot binele    193
10.    De la tyche la telos    214