Cum se fabrica o emotie - Alex Stefanescu

 

... nu ţi se pare că ai mers prea departe cu demonstraţia (din politeţe nu spun „cu sofismele”)? Dacă ar fi aşa cum spui, ar însemna că o mare parte din literatură – literatura aluzivă – îşi datorează succesul doar dorinţei noastre secrete de a fi consideraţi inteligenţi.

– Aşa şi este. Iar sensibilitatea publicului faţă de acest gen de literatură creşte în momentul în care scriitorul se mai şi referă la teme de mare interes: sexualitatea şi puterea. În secolul nouăsprezece obsesiile principale erau dragostea şi averea. Ele s-au metamorfozat între timp, s-au radicalizat, dar în esenţa lor au rămas aceleaşi. Le regăsim în operele scriitorilor de pe întreaga planetă.

– Iată o dovadă că sunt viabile. De ce le-am desconsidera? De ce am crede că forţa lor de a capta atenţia a milioane de oameni trebuie privită cu suspiciune?

– Fără îndoială că sunt teme de maximă importanţă, atâta timp cât rezumă existenţa însăşi şi găsesc rezonanţă în atâtea conştiinţe. Dar aceasta nu justifică exploatarea lor cu mijloace ieftine, neliterare. Un şahist are dreptul să recurgă la orice metodă pentru a câştiga o partidă, însă numai în limitele regulilor jocului.

 

El nu are, de exemplu, dreptul să-i distragă adversarului atenţia cu petarde şi artificii. În mod similar, scriitorul poate recurge la procedee oricât de inventive în scopul de-a obţine succes de public, dar aceasta numai cu condiţia ca procedeele acelea să rămână literare. El încalcă, de pildă, convenţia dacă pune bancnote între paginile cărţilor sale pentru a le face mai atractive.

– Stilul aluziv este un procedeu la fel de neli-terar ca punerea de bancnote între paginile cărţilor?..