Darwin. Portretul unui geniu

 

... nici o altă figură din istoria ştiinţei nu a avut un asemenea impact cultural ca Darwin. În această biografie, Paul Johnson ne arată cine a fost Charles Darwin, cum a trăit şi a gândit el şi cum au schimbat ideile lui, care au reverberat în atâtea domenii, faţa lumii moderne...

 

 

... genialitatea lui se vădea în contactul imediat, fizic, cu pacientul, la stabilirea iniţială a diagnosticului, în timpul vizitelor, în fiecare fază de evoluţie a bolii. Îşi citea pacienţii ca pe o carte deschisă şi se pare că mai totdeauna le inspira o încredere aproape miraculoasă în capacitatea lui de a-i vindeca.

 

Era un bărbat imens, de 1, 88 m, cu oase şi muşchi pe măsură, „cel mai mare bărbat din câţi mi-a fost dat să văd“, după cum consemna fiul lui. Dar avea vocea piţigăiată.

 

Iniţial, lui Robert Darwin i-a displăcut profund medicina, şi mai târziu i-a spus fiului său că n-ar fi practicat-o niciodată dacă ar fi putut obţine un venit pe orice altă cale. Însă, după ce şi-a definitivat studiile la Leiden, a început să profeseze la vârsta de numai douăzeci de ani, şi succesul a fost imediat.

 

Onorariile din primul an de practică i-au asigurat un servitor şi doi cai, şi a continuat tot aşa, cu tot mai mult succes, timp de şaizeci de ani. Avea o abilitate deose - bită în a convinge femeile să-şi deschidă sufletul şi să-i vorbească despre problemele lor, care deseori nu erau atât de mult fizice, cât psihologice.

 

De fapt, el era în aceeaşi măsură şi psihiatru, şi medic generalist, şi îşi putea permite să perceapă un onorariu de zece guinee la fiecare vizită făcută numeroaselor doamne înstărite din district.

 

Charles Darwin redă vorbele unui tânăr doctor care spunea despre tatăl său că „lucrează complet neştiinţific“, evidenţiindu-i însă „abilitatea de neegalat de a prezice deznodământul unei boli“.

 

Robert Darwin dezaproba pe drept multe dintre practicile medicale vătămătoare ale vremii, cum ar fi lăsarea de sânge – nu suporta să vadă sânge şi îi transmisese fiului său acelaşi dezgust –, iar tratamentul lui se rezuma, destul de des, la un sfat de bun-simţ şi o încurajare, ceea ce nu era deloc rău dacă avem în vedere stadiul la care se afla cunoaşterea medicală la acea vreme şi inexistenţa unor leacuri eficace, cu excepţia opiului.

 

La începutul secolului al XIX-lea, cei mai buni medici erau aceia care interveneau cât mai puţin la nivel fizic, iar Robert Darwin se număra printre ei. În schimb, era un izvor de înţelepciune şi de empatie.

 

Erasmus Darwin făcea parte din Societatea Lunară, ai cărei membri, Lunaticii, se întruneau în nopţile cu lună plină, când birjarii lor puteau vedea mai lesne drumul. Societatea întrunea elita culturală din Midlands, precum şi afacerişti şi întreprinzători de succes, preponderent cu înclinaţii ştiinţifice.

 

Deşi poate că unii membri se conformau Bisericii Anglicane din raţiuni sociale, aproape toţi erau nonconformişti şi mulţi erau unitarieni. Câţiva erau, în secret, sceptici.

 

Dintre ei făcea parte şi Josiah Wedgwood, ceramistul din Staffordshire, iar Erasmus a reuşit să-şi căsătorească fiul medic cu cel mai mare vlăstar al ceramistului, Susannah.

 

Ea i-a dăruit şase copii, penultimul născut fiind Charles. Susannah avea deja 43 de ani când a venit el pe lume şi a murit la câteva luni după ce copilul a împlinit opt ani...

 

 

 

1. Ascendenţa unui geniu şi reversul medaliei

2. Educaţia şi autoeducaţia unui om de ştiinţă

3. Pierderea lui Dumnezeu

4. Crearea unei capodopere

5. Între maimuţe şi îngeri

6. Cum a ratat marele botanist o oportunitate

7. Nenorocirile aduse de darwinismul social

8. Triumful şi înfrânarea selecţiei naturale

 

Recomandări de lectură