De la neo-otomanism la erdoganism. Doctrina si practica politicii externe a Turciei

De la neo-otomanism la erdoganism. Doctrina si practica politicii externe a Turciei
Preț: 30,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Anul publicării: 2018
Pagini: 200
Format: 14x20
Categoria: Stiinte politice

DESCRIERE

De la neo-otomanism la erdoganism. Doctrina si practica politicii externe a Turciei - Darko Tanaskovic

 
... rămâne primul preşedinte al Republicii liderul de necontestat, marele reformator, omul care i-a dus pe turci pe drumul către Europa sau se contextualizează trecutul epocii sale, acesta fiind văzut mai mult ca un oportunist iar reformele preluate de la occidentali ca un afront adus lumii islamice?
 
Răspunsul îl vom găsi în volumul semnat de Darko Tanaskovic, De la neo otomanism la erdoganism plecând de la un criteriu numeric şi anume Recep Tayyip Erdoğan l-a depăşit ca numar de ani pe Mustafa Kemal Atatürk în fruntea statului turc...
 
Fragmente:
 
... relaţiile dintre Turcia şi Uniunea Europeană au, natural, relevanţă globală. Lunga călătorie a Turciei în Europa a început în 1963, când Ankara a semnat primul acord de cooperare la Bruxelles.
 
A aplicat formal pentru calitatea de membru in 1987 şi a primit statutul de candidat în 2000, iar negocierile au început în 2005. în 1995, Turcia a semnat acordul de Uniune Vamală cu UE, ceea ce a determinat falimentul a numeroase afaceri mici şi mijlocii şi o creştere a importurilor din Europa.
 
Cu excepţia comuniştilor şi a kemaliştilor de stânga, toţi actorii politici importanţi, inclusiv neo-otomaniştii, au ajuns la consens privind validitatea motivelor pentru alăturarea la UE încă din anii '90, deşi opinia publică continua să aibă rezerve serioase (vezi Z, Milosevic, „Od kemalizma do modemog neoosma-nizma” ["From Kemalism to Neo-Ottomanism”], săptămânalul Pecat, 99, 29 ianuarie 2010, p. 40).
 
Orientarea către UE a rămas una dintre priorităţile declarative ale strategiilor globale din politica Turciei, confirmată de islamiştii lui Erdogan în câteva ocazii, după ajungerea Ia putere.
 
Intre timp, s-au petrecut schimbări importante. Indiferent de retorica optimistă, de susţinere a Turciei de către unii membrii UE (Marea Britanie, Italia, Spania.») şi de ocazionalele, uneori lipsite de tact, sugestii din partea SUA, procesul de integrare europeană a fost lent şi dificil, cu amânări cauzate de evenimente din UE şi de unele acţiuni ale Ankarei, întâmpinate cu dezaprobare de capitalele europene, alături de ritmul lent al implementării reformelor legislative necesare.
 
(Re)islamizarea progresivă a societăţii turce a început să provoace ptigrijorări serioase, deşi susţinătorii americani şi europeni ai candidaturii Turdei continuau să vadă doar un „Islam moderat”, compatibil cu democraţia şi cu valorile europene.
 
Ca o paradigmă a poziţiei americane, putem cita declaraţia (fostului) preşedinte Clinton, din timpul vizitei în Turcia, în 1999: „Statele Unite nu sunt membru al Uniunii Europene, dar am îndemnat constant la o integrare europeană mai rapidă şi mai avansată, ceea ce include şi Turcia. Există încă viziuni europene înguste.
 
Europa lor se opreşte la un lanţ muntos, sau la un curs de apă, sau, şi mai rău, la un mod diferit de a-L slăvi pe Dumnezeu. Există, însă, şi un consens în creştere, încurajator, al înţelegerii Europei ca pe o idee, la fel de mult ca pe un loc”.
 
Tot în cursul unei vizite în Turcia, în 2004, George Bush a declarat ceva asemănător: „Includerea Turciei în UE ar dovedi că Europa nu este un club exclusivist al unei singure religii şi ar expune ‘ciocnirea civilizaţiilor* ca pe un mit trecător al istoriei" (vezi J. F. Fallon, „The Neo-Ottoman Empire”, VDARE. COM, 20 iulie 2006)...
 
 
CUPRINS:
 
PREFAŢĂ

Un imperiu, o naţiune, o carte şi un dosar vast (Adrian Goroianu)   
Neo-otomanism sau Erdoganism?         
Infruntarea provocărilor mileniului 3.
Definirea Neo-otomanismului şi a principalelor sale caracteristici
Etapele dezvoltării conceptului de Neo-otomanism  
Geopolitica „Profunzimii strategice”      
Coordonatele globale ale Neo-otomanismului
Turcia şi SUA        
Turcia şi Rusia       
Turcia şi China
Turcia şi UE       
Aspecte regionale ale Neo-otomanismului 
Caucazul
Orientul Mijlociu             
In postura de Agabey şi mediator    
Relaţiile cu Iran: „Partenerul cel mai apropiat este cel mai important
Relaţiile cu Irak: neplăcerile cauzate de nefericita vecinătate   
Balcanii   
Concluzii           
Primăvara arabă, toamna turcă

POSTFAŢĂ (Ionuţ Cojocaru)

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0614 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.