Despre fertilitatea erorilor

Despre fertilitatea erorilor
Preț: 35,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 224
Format: 14x20

DESCRIERE

Despre fertilitatea erorilor. Imitație și inovație în învățământul superior - Robert D. Reisz

 

Modelul napoleonian şi modernismul tehnologic

Modelul napoleonian de învăţământ superior iscă mai multe confuzii decât cel humboldtian. Termenul de model napoleonian este folosit des în literatura de sociologie şi politologie a educaţiei superioare (Levy 1986, Kerr 1990, Marginson Rhoades 2002 şi mulţi alţii) deşi este mai neclar ce presupune acesta şi cum se leagă de personalitatea lui Napoleon I.
 
Voi încerca să caut originile lui şi să clarific în ce măsură conceptele în genere considerate fundamentale pentru acest model, în primul rând conexiunea mai directă cu profesiile şi aplicabilitatea practică a cunoştinţelor, au o legătură cu actele normative promovate de către Napoleon.

Cele două modele de şcoli superioare considerate acum clasice, cel humboldtian şi cel napoleonian, au apărut aproape concomitent şi s-au născut ambele dintr-un contact cumva paradoxal dintre liberalism şi absolutismul luminat. Modernizarea prusacă a creat premisele pentru modelul humboldtian, crescut pe solul fertil al idealismului lui Kant şi Fichte şi pe liberalismul lui von Humboldt.
 
Voluntarismul lui Napoleon I dorea să dea nastere prin decret imperial unui sistem educaţional care punea raţionalitatea la temeiul unei structuri organizaţionale naţionale.

- Sunt câteva diferenţe între cele două modele asupra cărora există consens în literatură.

•    Spre deosebire de modelul german, cel francez separă educaţia de cercetare. Şcolile superioare trebuie să se ocupe de educaţie, iar cercetarea ştiinţifică este organizată de către academia de ştiinţe.

•    Şcolile superioare nu trebuie să fie autonome ca şi organizaţii. Autonomia universităţilor medievale nu însemna decât lipsă de responsabilitate faţă de societate şi privilegii nemeritate.

•    Dacă simbolul modernităţii în modelul humboldtian este omul de ştiinţă-filosof, în cel napoleonian acesta este inginerul.

•    Facultăţile pe care le aduce modelul humboldtian în educaţia superioară sunt cele ştiinţifice, facultăţile tipice modelului napoleonian sunt cele tehnologice.

Dincolo de aceste locuri comune, modelul napoleonian este mai puţin cunoscut şi mai puţin răspândit decât cel humboldtian. Până la urmă, un punct comun al celor două modele născute din romantismul începutului de secol al 19-lea este şi faptul că ele nu au putut fi puse cu adevărat în practică sau cel puţin că cei ce se află la originea lor le-au considerat punerea în practică ca fiind un eşec...
 
Cuprins

Prefață
Introducere

Capitolul  1. În general despre modele și preluarea lor
Legile imitației și ordinea socială după Gabriel Tarde. Scurt excurs
Forme ale imitației organizaționale în teoriile neoinstituționaliste
Mitul meritocrației

Capitolul  2. Modelul universitar humboldtian și lumea nouă
Care este până la urmă modelul humboldtian?
O analiză a textelor fundamentale ale lui Wilhelm von Humboldt
Misiunea națională, rolul universității în dezvoltarea culturii morale a națiunii
Humboldt în America sau „Goettingen in Baltimore"
Occidentalizarea Japoniei și preluarea de modele

Capitolul  3. Modelul napoleonian și modernismul tehnologic
Libertate, Egalitate, Fraternitate
Universitatea imperială
Gheorghe Lazăr și Școala tehnică superioară de la București
Model napoleonian sau baumanian?

Capitolul  4. Reforma învățământului superior în Europa Centrală și de Est în anii 1990, în căutarea modelului european
O preistorie
Datele
Izomorfisme
Explicații teoretice
Conflict și creativitate

Capitolul  5. Sistemul liniar de calificări. Învățământul superior din România și procesul Bologna

Capitolul  6. NPM cu dus și întors. Ritualuri academice în management
Reformele neoliberale în educație și New
Public Management
Finanțarea pe proiect în economia reală
Managementul ca disciplina academică. De la școlile de comerț la MBA

Capitolul  7. Despre fertilitatea erorilor. Imitație și inovație.
Etapele imitației
Erori și „erori"
Ingeniozitate și creativitate în organizații

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Asistenta sociala, sociologie - Cele mai vândute cărți

Created in 0.0818 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.