Destrămare - Sorin Delaskela

 

... mă dor picioarele, se plânge micuțul. Și abia atunci Filip Maximilian își dă seamă că îl grăbește. Așa că își potrivește mersul, pașii lui de mare gibon își diminuează amploarea, se mulează acum pe ritmul pașilor micului gibon Raf, și, împreună, încetinind, par dintr-odată îngrozitor de lenți, cumva ieșiți din timp, rămășițe de carbon lăsate în urmă de vuietul metalic și asurzitor al automobilelor ce țâșnesc din bitum, de foșnetul alert al corpurilor ce trec pe lângă ei, pe trotuar, strânse în două fluxuri opuse, calde, unul urcând din spatele lor, ca o umbră fi erbinte și obscură, celălalt venind din față, traversându-i, înaintând spre centru, spre birourile bancare învăluite-n albeața luminiscentă de neon, spre clădirile înalte ce adăpostesc Prefectura și Casa de Sănătate...

 

 

Lucrurile ritmice

That Old Feeling

Bărbatul destrămat

Lucruri imponderabile

Infidelitate

Plaja pustie

Animalul obscur

Straturi polimerice

Patruzecișicinci

Budapesta

Pragul lactat

Narcotic

Inimile noastre prăpădite