Detectivii salbatici

Detectivii salbatici - Roberto Bolano …un roman extraordinar in toate sensurile, care confirma stralucitoarea calitate literara a lui Roberto Bolano, un autor recunoscut de critica cea mai exigenta ca una dintre marile revelatii ale literaturii latinoamericane din anii ’90. Arturo Belano si Ulises Lima, detectivii salbatici, pornesc in cautarea Cesareei Tinajero, misterioasa scriitoare disparuta in Mexic in anii imediat urmatori Revolutiei. Calatoria propriu-zisa si consecintele ei se prelungesc timp de douazeci de ani, din 1976 pana in 1996, timpul canonic al oricarei peregrinari, bifurcandu-se prin multiple personaje si continente, intr-o naratiune uluitoare ce reuneste iubire si moarte, asasinate si escapade turistice, case de nebuni si universitati, disparitii si aparitii. Scenariul ne poarta prin Mexic, Nicaragua, Statele Unite, Franta, Spania, Austria, Israel si Africa, pe urmele celor doi poeti „disperati“ (traficanti de droguri cateodata), enigmaticii protagonisti ai acestei carti care se poate citi si ca un extrem de rafinat thriller de Orson Welles, strabatut de un umor iconoclast si feroce. „O scrisoare de dragoste adresata generatiei mele.“ - Roberto Bolano Fragment din carte: …nu stiu foarte bine in ce consta realismul visceral. Am saptesprezece ani, ma numesc Juan Garcia Madero, sunt student in primul semestru la Drept. Eu nu voiam sa studiez Dreptul, ci Literele, dar unchiul meu a insistat si pana la urma am cedat. Sunt orfan. O sa fiu avocat. Asta le-am spus unchiului si matusii mele si apoi m-am incuiat in camera mea si am plans toata noaptea. Sau cel putin o buna parte de noapte. Pe urma, cu aparenta resemnare, am intrat la glorioasa Facultate de Drept, dar dupa o luna m-am inscris la atelierul de poezie condus de Julio Cesar Alamo, la Facultatea de Litere si Filozofie, si astfel i-am cunoscut pe realistii viscerali sau viscerealistii sau chiar vicerealistii cum le place sa isi spuna uneori. Pana atunci fusesem la atelier de patru ori si niciodata nu se petrecuse nimic, ceea ce e un fel de a vorbi, fiindca daca stai sa te gandesti mereu se petrecea cate ceva: citeam poezii si Alamo, in functie de dispozitie, le lauda sau le desfiinta; citea cineva, Alamo critica, citea altcineva, Alamo critica, iar mai citea unul Alamo critica. Uneori Alamo se plictisea si ne cerea noua (celor care nu citeam in momentul acela) sa criticam si noi, si atunci noi criticam si Alamo se apuca ss citeasca ziarul. Metoda era perfecta pentru ca nimeni sa nu fie prieten cu nimeni sau ca prieteniile sa se cimenteze intr-o atmosfera maladiva si de ranchiuna. Pe de alta parte nu pot spune ca Alamo era un critic bun, cu toate ca vorbea mereu de critica. Acum cred ca vorbea ca sa vorbeasca. Stia ce este o perifraza, nu foarte bine, dar stia. Dar nu stia ce este un pentapod (care, cum stie toata lumea, in metrica clasica este un sistem de cinci picioare), si nu stia nici ce este un nicarheu (care este un vers asemanator cu falaicul), nici ce este un tetrastih (care este o strofa de patru versuri). De unde stiu ca nu le stia? Pentru ca am comis eroarea, in prima zi de atelier, sa-l intreb. Nu stiu ce naiba mi-a venit. ……………………… Autor: Roberto Bolano