Dezorientaţii - Amin Maalouf

Dezorientaţii - Amin Maalouf

Din carte:

... am câștigat mulți bani, am o casă frumoasă și o viață de familie fericită. Dar simt și tristețea profundă de a constata că poporul meu se află pe marginea prăpastiei. Cei care vorbesc limba mea, care împărtășesc aceeași religie cu mine, sunt disprețuiți pretutindeni – adesea chiar urâți. Prin naștere, aparțin unei civilizații înfrânte, iar dacă nu vreau să mă lepăd de ea, sunt condamnat să trăiesc cu această pată pe frunte.

Tăcere. Adam nu spuse nimic, așa că prietenul său continuă:

— Nu e vorba doar de solidaritate cu poporul meu sau de empatie. Mă simt umilit. Personal. Când călătoresc în Europa, sunt tratat cu respect, ca toți cei bogați. Oamenii îmi zâmbesc, îmi deschid politicos ușile, îmi vând tot ce doresc să cumpăr. Dar în sinea lor, mă disprețuiesc.

Mă urăsc. Pentru ei, nu sunt decât un barbar îmbogățit. Chiar și când port cel mai elegant costum italienesc, în ochii lor rămân, moralmente, un sărăntoc. De ce? Pentru că aparțin unui popor înfrânt. Unei civilizații înfrânte.

Simt acest lucru mult mai puțin în Asia, în Africa sau în America Latină – locuri și ele maltratate de istorie. Dar în Europa o simt. Nu o simți și tu?

Adam fu luat prin surprindere.

— Poate... uneori, spuse el, evitând să se compromită prea mult.

— La Paris, când vorbești arabă într-un loc public, nu ai instinctiv tendința de a coborî vocea?

— Probabil...

— Uită-te la ceilalți străini: italienii, spaniolii, rușii – ca să nu mai vorbim de englezi sau americani. Ei nu se tem să întâlnească o privire ostilă sau dezaprobatoare. Poate că îmi fac eu prea multe probleme. Dar așa simt. Și chiar dacă aș ajunge cel mai bogat om din lume, nu s-ar schimba nimic.

Altă tăcere lungă. Ramez privea norii prin hublou. Adam începu și el să-i urmărească. Stewardul se apropie...

REVIEW-URI