Diamantul lunii sângerii, volumul 2 din seria Cogheart

 

... in mod normal, după micul dejun, Lily și Robert aveau de învățat în camera copiilor, supravegheați de doamna Rust. Dar pe la jumătatea uneia dintre lecțiile de înțelegere a textului, bucătăresei mecanice i se oprise resortul, așa că profitaseră de ocazie să se strecoare afară și să vadă cu ce se îndeletnicea tata.

 

Fulgerul desenat pe ușă simboliza pericolul, dar lui Lily îi plăcea să‑și imagineze că, de fapt, reprezenta toate acele lucruri fascinante cu care era ticsit atelierul tatei.

 

Lily apăsă mânerul și, împreună cu Robert, păși înăuntru. Încăperea era uimitoare, mai mare decât vechiul atelier al tatălui lui Robert și avea mai multe mecanisme decât ai fi găsit în Big Ben.

 

Și totuși, nu era tocmai un spațiu confortabil. De fapt, asta era impresia lui Ro‑ bert despre întregul conac Brackenbridge – era un pic prea pompos, prea impozant. Nu se putea simți acasă aici, fiindcă erau împrăștiați prea departe unii de alții în toată casa.

 

— Ați terminat lecțiile, deja? Tata ridică privirea, în timp ce Malkin, care stătea lungit sub scaunul său, îi rodea șireturile. Alungă vul‑ pea și se ridică, făcându‑le semn să se apropie.

 

— Haideți să vedeți cum arată un creier meca‑ nic! spuse el, arătând înspre domnișoara Tock, mecano‑menajera, care zăcea pe masa de lucru, cu resortul oprit și picioarele bălăngănindu‑i‑se sub ea din inerție.

 

O tăblie care alcătuia fruntea fusese înlă‑ turată, astfel încât mecanismele din interiorul craniu‑ lui erau la vedere. Domnișoara Tock se lovise la cap în timp ce deretica prin casă și i se desprinsese o rotiță, care‑i tot zornăise în cap din acel moment, făcând‑o să se poarte ciudat.

 

Tata pescui piesa cu probleme și le‑o flutură dinaintea ochilor.

 

— Piesele astea sunt legate între ele, ca sinapsele din capetele voastre. Iar mișcarea lor le permite ideilor să ajungă în conștiință. O anumită piesă sărită de pe fix, și nu și‑ar mai aminti în veci în ce zi se află!...