Din lumea celor care nu cuvanta

...''Din lumea celor care nu cuvanta''... din carte:... un copil gânditor, cu tâmpla prea de timpuriu sprijinită de mâna mică; un militar cam ţeapăn cu umerii dreptunghiulari, cu faţa împărţită, în două de nişte enorme mustăţi încovoiate comic la vârf – aşa ne apare Gîrleanu în fotografiile cunoscute. Mai ales ofiţerul subţiratic cu fizionomie de sfârşit de veac reţine atenţia. Are nişte ochi imenşi ce luminează parcă fotografia şi sprâncene desenate a mirare. S-a născut în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1878. Părinţii locuiau în apropierea Copoului, în faţa grădinii lui Vodă Sturza, loc cu încântătoare privelişti de care scriitorul îşi va aminti. Copil ciudat, de om prea mare sensibilitate şi concentrare, îşi îngrijora mama prin îndelungile lui stări de visare. Prea stătea mult cu ochii pierduţi în el însuşi! Se juca de-a soldaţii şi citea cu nesaţ Povăţuitorul copiilor, editat de Creangă. După ani, când îl află printre cărţi uitate, manualul e întreg, nemâzgălit. Părinţii, locotenent colonelul Emanoil Gîrleanu, aparţinând unei familii de răzeşi din Bacău, şi mama, Pulheria Antipa, grecoaică de origine, se despart, lăsând copilul în grija unor mătuţi din Iaşi, care i-au cultivat înclinarea spre duioşie şi frumos. Doi factori l-au îndrumat spre cariera armelor: influenţa tatălui, precum şi faptul că locuind în apropierea cazărmilor a avut deseori ocazia să vadă parade şi exerciţii militare, evenimente atât îndrăgite la o anume vârstă. Şcoala primară, gimnaziul şi apoi Şcoala de fii de militari din Iaşi, însumează studiile sale Ieşene. Se înscrie la Şcoala de artilerie, geniu şi marină, dar curând se convinge că nu se poate împăca nici cu matematica, nici cu rigorile vieţii de marinar, şi trece la Şcoala de infanterie din Dealul Spirii, unde e coleg cu GH. Brăescu, vestit prin cele mai incredibile năzbâtii. La douăzeci de ani devine sublocotenent, aparţinând regimentului 13 “Ştefan cel Mare” din Iaşi. Este înscris în acelaşi timp la Facultatea de litere, pe care însă nu o urmează. Gîrleanu începe să se ocupe intens de literatură. Cu aceeaşi hotărâre cu care luptase pentru cariera armelor, asaltează acum cetatea literelor. Îşi începe colaborarea ca poet la revista Arhiva ştiinţifică şi literară, condusă de A. D. Xenopol, continuând apoi la ziarul Evenimentul cu versuri, schiţe, recenzii, cronici literare şi plastice etc., publicate sub pseudonimul Emilgar. Generalul Leonida Iarca nu vede însă cu ochii buni preocupările “inutile” ale tânărului sublocotenent şi în 1902 îl mută disciplinar la Bârlad. Viaţa culturală a acestui orăşel de provincie era înviorată de efortul publicistic al câtorva intelectuali, profesori şi suplinitori, care colaborau la Paloda, ziar cu tradiţie, înfiinţată încă din 1881. Dintre aceştia unii îl vor sprijini pe Gîrleanu pentru a scoate în 1904 revista Făt-Frumos, care, ideologic, se situa pe aceeaşi linie cu revistele Sămănătorul, Luceafărul şi Ramuri. “Nu voi uita niciodată ziua când a ieşit primul număr din Făt-Frumos îşi amintea mai târziu A Mândru. “Părea că odată cu apariţia ei, cei patru prieteni, căci atâţia am fost la început, el, Nanu, Tutoveanu şi eu pornim să cucerim lume. Dar câte mizerii!… Entuziasmul, însă, nu ne-a părăsit nici o clipă… Fiecare număr era o nouă victorie”. Gîrleanu, în perioada de început, este influenţat de ideologia semănătoriştilor aşa cum vădesc unele schiţe şi povestiri publicate în revistă şi în care elogia viaţa patriarhală a boierilor moldoveni văzuţi ca păstrători ai tradiţiilor ţi ca buni stăpânitori ce trăiesc în pace şi armonie cu supuşii lor. Tot acum colaboreză şi la revista Sămănătorul, condusă de Nicolae Iorga. Schiţele şi povestirile publicate în Făt-Frumos şi Sămănătorul vor cionstitui volumul Bătrânii – Schiţe din viaţa boierilor moldoveni (1905), cartea de debut a lui Gîrleanu. Forţa talentului lui Gîrleanu, însă, îl conduce treptat spre o viziune realistă în literatură, prin aprobarea unor teme din viaţa celor umili – ţărani, mic-burghezi, artişti etc. Condiţiile în care se desfăşoară existenţa sa îl fac să vadă viaţa mai puţin idilic.... ceea ce a facut celebritatea de scriitor a lui Emil Gârleanu au fost schitele si povestirile cuprinse în volumul „Din lumea celor care nu cuvânta“. În literatura noastra acest volum ocupa un loc unic. Sunt nu numai povestiri propriu-zise, înfatisând întâmplari dramatice ori pline de haz din viata gâzelor, pasarilor sau animalelor, ci si poeme cuprinzând anumite simboluri referitoare la viata omului. Lirismul in si cadrul bogat al naturii, precum si contrastul dintre armonia din natura si tragediile de o clipa ale micilor vietuitoare ridica si mai mult valoarea acestor povestiri. Autor: Emil Garleanu

REVIEW-URI