Educația digitală - Ciprian Ceobanu, Constantin Cucoș, Olimpius Istrate, Ion-Ovidiu Pânișoară

Educația digitală - Ciprian Ceobanu, Constantin Cucoș, Olimpius Istrate, Ion-Ovidiu Pânișoară
Preț: 65,00 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-973-46-8200-3
Editura:
Anul publicării: 2020
Pagini: 376
Format: 17x24
Categoria: Cursuri diverse

DESCRIERE

Educația digitală - Ciprian Ceobanu, Constantin Cucoș, Olimpius Istrate, Ion-Ovidiu Pânișoară

 
... majoritatea participanţilor au nevoie de formarea unui ansamblu solid de informaţii, capacităţi, deprinderi menit să îi pregătească pentru activitatea de fonnulare a unor interogaţii de ordin ştiinţific şi de proiectare a unor proceduri eficiente de colectare a datelor necesare pentru a răspunde.
 
Alegerea proiectării ideale pentru un proces instructiv-educativ bazat pe anchetă va avea în vedere acest fapt şi va căuta să ofere contexte/situaţii în care participanţii să progreseze în demersul lor de dobândire a abilităţilor investigative printr-o serie de paşi parcurşi progresiv şi continuu.

Pornind de la studiile realizate de Rezba, Auldridge şi Rliea în 1999, Banchi şi Bell (2008) au propus un model al instruirii bazate pe investigaţie cu patru niveluri de complexitate a anchetei (care variază în funcţie de gradul de deschidere şi de cerinţele de natură cognitivă necesare) şi care se constituie în patru tipuri diferite de investigaţie:

a)    Investigaţia de confirmare este plasată pe primul nivel, în care activitatea de cercetare este cel mai puţin complexă: participanţilor li se comunică problema/cerinţa/întrebarea şi procedura de lucru, iar rezultatele aşteptate sunt cunoscute în avans;

b)    Investigaţia structurată este o activitate în care participanţii analizează o problemă propusă şi formulată de profesor şi utilizează o procedură de lucru prescrisă tot de acesta. Ambele activităţi, de nivel 1 şi 2, includ instrucţiuni de aplicare, însă doar cele de nivelul al doilea se concentrează pe tratarea unor probleme de cercetare (Colburn, 2000);

c)    Investigaţia ghidată reprezintă o acţiune instructiv-educativă în care formatorul menţionează tema de analizat, însă metodele şi soluţiile sunt strict în responsabilitatea participanţilor pentru a fi parcurse şi formulate. Acest nivel de investigaţie impune cursanţilor proiectarea şi selectarea procedurilor de punere în practică a anchetei, însă rămâne tot în sarcina educatorului să aprobe strategiile, metodele şi procedeele propuse înainte ca investigaţia propriu-zisă să aibă loc;

d)    Investigaţia deschisă - specifică nivelului al patrulea de complexitate a activităţii participanţilor - se axează pe formularea ipotezelor, a metodelor şi a soluţiilor doar de către participanţi. Se presupune că aceştia au deja experienţă în efectuarea activităţilor investigative de la nivelurile 1-3 şi devin astfel pregătiţi să îşi asume responsabilitatea în totalitate.

Vom reţine şi faptul că investigaţia ştiinţifică nu poate fi confundată cu demersul investigativ aplicat în activităţile de învăţare deoarece etapele de realizare se parcurg în timpi diferiţi, iar concluziile pot fi extinse în maniere diferite (Banchi & Bell, 2008). Investigaţia aplicată în procesul instructiv-educativ îşi propune atingerea unor finalităţi diferite faţă de cea ştiinţifică, fapt ce conduce la aplicarea unor metode didactice empirice care pot stimula gândirea critică, fonnularea de probleme şi soluţionarea acestora, iar acestea pot fi cu uşurinţă înglobate în strategii didactice care au drept fundament informaţii de ordin teoretic.
 
Implicarea actorilor educaţionali principali - formator şi cursant - este una echilibrată, nivelul cooperării dintre aceştia este ridicat, acţiunea de învăţare fiind una reciprocă (Gillani, 2010 ; Dostâl, 2015). Un rol esenţial în parcurgerea acestor paşi îl are comunicarea permanentă dintre părţile implicate pentru ca participantul din urmă să poată fi orientat şi ghidat spre identificarea unui posibil răspuns sau a unei soluţii la situaţiile problematice propuse. Rolul formatorului în procesul de cercetare investigativă...
 
CUPRINS:
 
Prezentarea autorilor    7
Introducere    15

Partea I
PERSPECTIVE SOCIOCULTURALE PRIVIND UTILIZAREA TEHNOLOGIEI ÎN EDUCAŢIE

Reconfigurări educaţionale în era tehnologiei digitale (Ciprian Ceobanu)    21
Generaţii în schimbare în sistemul de învăţământ. Competenţele digitale
ale imigranţilor şi nativilor    digitali    (Simona Adam)    37
Determinări educaţionale ale reţelelor    sociale (Silvia    Făt)    50
Etică şi tehnologie în context educaţional (Roxana Ghia(ău)    56
Riscurile şi siguranţa utilizării tehnologiilor informatice în contexte educaţionale
(Andrei-Lucian Marian)    71
Protecţia şi securitatea datelor personale în educaţia digitală
(Adriana-Maria Şandru, Daniel-Mihail Şandru)    83

Partea a Il-a
FORME ŞI IPOSTAZE ALE ÎNVĂŢĂRII ASISTATE DE TEHNOLOGIE

Procesul de învăţământ în perspectiva digitalizării (Ion-Ovidiu Pânişoară)    99
Ameliorarea procesului de educaţie şi a performanţei şcolare prin utilizarea
instrumentelor şi resurselor digitale (Olimpius Istrate)    108
Modele explicative ale învăţării cu ajutorul tehnologiilor infonnaţionale
şi de comunicare (Ruxandra Chirca)    127
Modificarea profilului învăţării individuale în era tehnologiilor digitale
(Cornelia Măirean)    136
învăţarea autoreglată în mediul virtual (Versavia Curelaru)    148
învăţarea bazată pe investigaţie cu ajutorul calculatorului (Roxana Apostolaclte)    162
M-learning şi u-learning (Dana Crăciun)
 
...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0782 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.