Eliberarea copilului interior. Cum sa identifici si sa vindeci traumele copilariei - Charles L. Whitfield

 

... oamenii confundă adesea ruşinea cu vinovăţia. Deşi trăim ambele emoţii, există o diferenţă între ele.

Vinovăţia este sentimentul incomod sau dureros ce apare după ce am făcut ceva care încalcă un standard sau o valoare personală, am rănit o altă persoană sau am încălcat o lege sau o înţelegere. Astfel, ea se referă la comportamentul nostru, la faptul că ne simţim prost în legătură cu ce am făcut sau cu ce n-am făcut, deşi trebuia să facem.

La fel ca majoritatea trăirilor, vinovăţia poate fi o emoţie utilă, care ne ghidează în relaţia noastră cu noi înşine şi cu alţii. Dacă ne simţim vinovaţi, conştiinţa noastră funcţionează. Persoanele care nu simt niciodată vinovăţie sau remuşcări când fac o greşeală au dificultăţi în viaţă şi, în mod tradiţional, se spune că suferă de o tulburare de personalitate antisocială.

Vinovăţia utilă şi constructivă poartă numele de vinovăţie „sănătoasă". Acest tip de vinovăţie ne ajută să trăim în societate, să ne rezolvăm conflictele sau problemele, să ne corectăm greşelile sau să ne îmbunătăţim relaţiile. Vinovăţia care ne afectează seninătatea, pacea interioară şi felul în care funcţionăm - inclusiv dezvoltarea mentală, emoţională şi spirituală - este considerată „nesănătoasă".

 

Persoanele provenite din familii sau medii cu probleme ori disfuncţionale experimentează adesea o combinaţie de vinovăţie sănătoasă şi nesănătoasă. Avem obiceiul să ignorăm vinovăţia nesănătoasă, care ajunge să treneze, afectându-ne sever pe plan psihologic şi emoţional. „Responsabilitatea" noastră faţă de familie e mai puternică decât responsabilitatea faţă de sinele nostru real.

 

De asemenea, există aşa-numita „vinovăţie a supravieţuitorului", când persoana se simte vinovată fiindcă i-a abandonat pe alţii într-un mediu dificil sau a supravieţuit în condiţii în care alţii n-au reuşit acest lucru (vezi şi capitolul 7, despre tulburarea de stres posttraumatic pentru mai multe detalii despre vinovăţia supravieţuitorului).

    Vinovăţia poate fi diminuată substanţial dacă îi recunoaştem prezenţa şi ne străduim s-o depăşim. Asta înseamnă să o simţim şi să discutăm despre ea cu persoane de încredere...

 

 

Cuvânt-înainte... 7
Mulţumiri... 15
Introducere... 19

Capitolul 1. Să ne descoperim copilul interior... 25
Capitolul 2. Originea conceptului de „copil interior"... 31
Capitolul 3. Ce este copilul interior?... 36
Capitolul 4. Cum ne inhibăm copilul interior... 46
Capitolul 5. Factori parentali care tind să inhibe copilul interior... 55
Capitolul 6. Dinamica ruşinii şi a stimei de sine reduse... 80
Capitolul 7. Rolul stresului. Tulburarea de stres posttraumatic... 96
Capitolul 8. Cum putem să ne vindecăm copilul interior?... 102
Capitolul 9. Cum să începi să lucrezi la rezolvarea problemelor fundamentale... 112
Capitolul 10. Identificarea şi trăirea propriilor emoţii... 124
Capitolul 11. Procesul de doliu... 135
Capitolul 12. Mai multe despre procesul de doliu: să riscăm, să împărtăşim, să ne spunem povestea... 148
Capitolul 13. Transformarea... 164
Capitolul 14. Integrarea... 178
Capitolul 15. Rolul spiritualităţii... 186

Anexă: Notă despre metodele de vindecare... 207
Tabele şi figuri... 210
Referinţe... 212