Elogiul prezentei - Emmanuel Tourpe

Elogiul prezentei - Emmanuel Tourpe
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 188
Format: 13x20
Preț: 25,00 RON
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Elogiul prezentei - Emmanuel Tourpe

 
„NAŞTEREA CONSIMŢĂMÂNTULUI”. JALOANE PENTRU UN REALISM SPIRITUAL INTEGRAL

La o reflecţie riguroasă, ce se impune ca fiinţă contemplaţiei filosofice a creştinului dacă nu iubirea? Ce altceva, dacă nu o metafizică a carităţii ce va constitui nota originală şi caracterul autentic al unei filosofii prime abordate în mod integral, id est creştin?
 
Schiţa de faţă se înhamă la sarcina încă imprecisă de a deschide drumurile unei astfel de metafizici a iubirii. In această schemă ipotetică şi gata de orice dezbatere, invocăm cele două mari spirite tutelare ale tradiţiei filosofice catolice: pe de o parte spiritualismul pozitiv, moştenitor al lui Augustin şi trecut prin furcile caudine ontologice ale lui Bernard de Clairvaux, iar de cealaltă, realismul spiritual al Aquinatului până la Marechat şi Siewerth.

Adaosurile de care beneficiază filosofia fiinţei din contactul, să-i spunem „sponsal”, cu concepţiile interiorităţii, nu sunt accesorii ci aparţin, în opinia noastră, destinului tomismului însuşi, care nu s-ar putea împlini ca doctrină fără a traversa apele carităţii spiritualiste.
 
Este vorba întâi de toate despre fiinţă, dar sub semnul iubirii ca prim transcendental. Dimpotrivă, dacă vrea să se dezvolte, spiritualismul nu poate să evite întoarcerea la sursa filo-sofiei tomiste a lui esse si a creaţiei, si fără îndoială, nici dependenţa de el.
 
Compages rerum, deşi ireductibile unul la celălalt, tomismul şi spiritualismul se îmbină, după părerea noastră, într-o metafizică inedită rezumată în formula: naşterea consimţământului, şi care sugerează denumirea de „Generativă”...
 
CUPRINS:
 
Elogiul prezenţei. Pentru o metafizică a iubirii
pe urmele lui Toma din Aquino, Blondei şi Hans Urs von Balthasar. Prezentare   

„Naşterea consimţământului”
Jaloane pentru un realism spiritual integral   
 

1.    Fiinţă si iubire: principii şi transformări ale spiritualismului    
2.    Consimţământ şi donaţie la Aime Frost    
3.    Concept-cadru pentru un realism spiritual al iubirii
4.    Mediaţia spirituală a iubirii şi legea expansiunii contractile     
5.    Generativa. Remarci concluzive 

Toma şi modernitatea. Un punct de vedere speculativ asupra istoriei metafizicii to mişte    

I.    Modernitatea excesivă a tomismului   
II.    Redescoperirea gândirii lui Toma  
III.    Noile tomisme   

Blondei şi tomismul: influenţe reciproce şi singularităţi ireductibile   

1.    Motivele speculative ale discuţiei originare  
2.    Falsă polemică şi adevărate insuficienţe    
3.    Alianţa secretă
 
... ... ... ...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0526 sec