Eroi și victime. România și memoria celor două războaie mondiale

 

... cartea Eroi şi victime analizează modul de folosire şi abuzurile memoriei în România secolului XX, înaintea, în timpul şi după comunism. Mai mult decît atît, volumul demonstrează cît de legate au fost una de cealaltă experienţele totalitare din istoria acestei ţări...

 

... alături de Carol al II-lea, alte organizaţii, mai ales Legiunea Arhanghelului Mihail, se lăudau cu propriile unităţi paramilitare ce se axau pe pregătirea poporului român în eventualitatea unei iminente confruntări cu pretenţii revizioniste. Deşi se asemănau oarecum în retorica naţionalistă, militaristă şi antibolşevică, Carol al II-lea şi Codreanu deveniseră deja adversari în 1938.

 

Regele nu privea cu ochi buni popularitatea legionarilor şi critica lor deschisă la adresa legăturii sale cu o evreică, Elena Lupescu (1895?-1977). Legionarii lui Codreanu au ajuns să fie ţintele unei represiuni oficiale dure după ce mai mulţi politicieni români de seamă au fost asasinaţi.

 

In 1938, în ciuda popularităţii sale crescânde, Codreanu a fost arestat şi executat sumar la ordinele lui Carol, susţinându-se că a încercat să evadeze. Mişcarea legionară a intrat în clandestinitate, dar multe dintre ideile sale antisemite şi naţionaliste au devenit parte integrantă a politicilor oficiale ale lui Carol.

Cu toate acestea, controlul lui Carol asupra statului scădea. Din cauza mai multor factori interni şi externi aflaţi în opoziţie, România a fost trunchiată după Dictatul de la Viena din august 1940, pierzând Transilvania de Nord în favoarea aliatei sale, Ungaria, fără să se fi tras nici măcar un singur glonţ oficial.

 

Deşi în general paşnic, transferul populaţiilor de-a lungul noii graniţe dintre Ungaria şi România a fost marcat de atrocităţi comise de ambele părţi ale graniţei de militari şi civili.

 

Această pierdere umilitoare a condus la o lovitură de stat fascistă în Bucureşti, care l-a detronat pe Carol al II-lea şi l-a adus la putere pe Ion Antonescu ca regent şi conducător oficial al regimului fascist, legionarul Horia Sima (1907-1993) fiind conducătorul din umbră.

Cu zece luni înainte de intrarea oficială a României în război, ţara a fost aruncată în haosul unui adevărat război civil între forţele sale politice fasciste de dreapta, armata aflându-se în vârful ierarhiei, iar populaţia evreiască, romii şi alţi aşa-numiţi străini „indezirabili” fiind principalele victime ale acestui regim al brutalităţii.

 

Regimul legionar marcat de violenţă statală şi stradală sângeroasă a culminat cu un pogrom al comunităţilor evreieşti din Bucureşti în ianuarie 1941, când peste 120 de oameni au fost omorâţi cu brutalitate şi mii de case, afaceri şi temple evreieşti au fost vandalizate sau distruse.

 

Deşi favoriza măsurile antisemite, Antonescu nu aproba violenţa dezorganizată a legionarilor şi două zile mai târziu a trimis armata să înăbuşe rebeliunea. In jur de 200 de legionari au fost ucişi, Sima a fugit în Germania, iar mişcarea a intrat din nou în clandestinitate. Cu toate acestea, Antonescu a continuat politicile antisemite şi xenofobe ale legionarilor, mai ales după intrarea României în război.

La 21 iunie 1941, România a intrat oficial în război: Antonescu a trimis trupe peste Nistru în teritoriile sovietice alături de armatele lui Hitler, într-o „cruciadă împotriva bolşevismului”. Această acţiune a coincis cu atingerea unui nou nivel al violenţei împotriva evreilor români, în special arestarea şi uciderea a peste 10. 000 de evrei din Iaşi între 22 şi 29 iunie 1941.

 

In următorii trei ani România a luptat alături de nazişti. Germanii au primit în rândurile lor etnici germani din zone ale Transilvaniei guvernate de România, unii dintre ei alăturându-se chiar...