Evadare de la Auschwitz - Joel C. Rosenberg

Evadare de la Auschwitz - Joel C. Rosenberg
ISBN: 9786067936049
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 496
Format: 13X20
Preț: 49,90 RON
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Evadare de la Auschwitz - Joel C. Rosenberg

 
... incepu să conducă, dar văzu că la vest, drumul care ducea către podul principal de pe Meuse era blocat cu mașini, camioane și motociclete de toate felurile. Nu părea să existe nicio cale de ieșire din oraș. Nu voia să rămână blocat în trafic.
 
Nici nu intenționa ca vreunul dintre cei de care se îngrijea să ajungă pe mâinile naziștilor. Ar fi fost o condamnare la moarte, știa bine. Așa că băgă camioneta în prima treaptă de viteză, apoi în a doua și se grăbi către periferia estică a orașului.
 
Poate că celălalt pod al orașului, Pont Neuf, nu era încă blocat. Era singura lor speranță, dar nu prea aveau timp la dispoziție.
 
În timp ce trecea în trombă de pe o stradă laterală pe alta, croindu-și drum prin oraș, putea să vadă că trupele inamice se apropiau rapid din dreapta lui.
 
Bombele continuară să cadă în jur, iar Luc era leoarcă de transpirație. Auzi atunci un proiectil de artilerie șuierând pe deasupra camionului. O fracțiune de secundă mai târziu, un mic magazin alimentar fu cuprins de flăcări...
 
............
 
... vestea bună era că, în acele clipe, nu mai era nimeni pe stradă. Era pustiu cât vedeai cu ochii. Luc scoase un oftat de ușurare, dar se grăbise. Cei din spatele camionetei începură să țipe. Chiar atunci Monique încetă brusc să plângă.
 
Își înălță gâtul pentru a vedea ce produsese spaima celorlalți și se albi. — Luc, în spatele tău! strigă ea. Erau primele cuvinte rostite de când o urcase Luc în camionetă.
 
Luc se uită de îndată în oglinda retrovizoare și-și pierdu răsuflarea. Un tanc german se apropia de ei. Fu uluit să vadă că ajunsese deja în oraș, ba chiar și mai uimit că era la nu mai mult de o sută de metri depărtare.
 
Mitraliera începu să scuipe foc, iar țipetele din spate se întețiră. Încercă să scape de el, rulând în dreapta și în stânga pe bulevardul gol, dar știu că nu este de ajuns.
 
Rafalele de gloanțe continuau să lovească spatele camionului și chiar cabina, forțându-l să se ghemuiască repetat, chiar pe când se lupta să păstreze controlul asupra mașinii...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0600 sec