Evanghelia după Lucifer

....''Evanghelia după Lucifer'' ...de te-a mânat vreodată dorul după tainele şi măreţia împărăţiei, dându-ţi ghes să iscodeşti fel de fel de scrieri, de la cele mai fudule până la sfintele scripturi, iată că sorocul ori norocul ţi-a surâs, oploşindu-mă în mâinile tale. Ţii o cărţulie ce poartă-n paginile ei graiul veşniciei, tăcerea tălmăcită-n rostirea muritorilor de rând, dar nu ţin să intrăm în cârdăşie, poate vrei să baţi cărările deşarte ale vieţii, gonind de niciunde către nicăieri. Dacă-i aşa, ascultă-mi povaţa, nu mă mai răsfoi şi răsuci pe faţă şi pe dindărăt, aşază-mă de unde m-ai luat, căci n-am să-ţi fiu pe plac, iară povestea mea îţi va părea zurlie. Nu te necăji, aşa-s vremurile, veşnic mofturoase, şi-apoi una peste alta, veacurile-şi năimesc drept jupâneasă mintea cea îngustă şi gălăgioasă, hulind Mireasa, "duhul sfânt" după vorba voastră pământească. Dar văd că nu te laşi înduplecat, stărui să îmi buchiseşti slovele, ba pe furiş îmi cercetezi şi preţul, poate cam piperat, dacă nu pui la socoteală obârşia-mi împărătească, tăcerea dintru care am învremenit. Alunecând dintru veşnicie întru vremelnicie, iată-mă încremenit întru "evanghelia după Lucifer", învrednicit să strălucesc alături de cele patru evanghelii, cele mai de preţ scrieri de pe pământ, aşa că nu mă dau în vânt după orice muritor de rând, preţul fiindu-mi hărăzit să mă păzească de împleticiţii ce mă vor doar dintr-un moft pribeag. Dacă ţi s-ar vădi zestrea Miresei, lucoarea prin care tăcerea s-a lăsat tâlcuită-n rostirea rânduită între aceste scoarţe, ţi-aş părea un chilipir, şi totuşi, poate că ţi-ar fi mai acătării să-ţi iroseşti agoniseala pe ceva ce-ţi va tihni. Nu de alta, dar dacă vrei să mă iei cu orice preţ, ţinând morţiş să mă citeşti, află că îţi voi zdruncina din temelii babelul minţii, până te voi dezamăgi, izbăvindu-te de neroziile cu care te-ai amăgit cale de-o viaţă. Mântuit de rătăcirile minţii, vei zăbovi cu drag prin paginile mele, desluşindu-mi tâlcul povestirii, dar acum, chiar dacă te-am năucit, rogu-te să-ţi afli o clipă de răgaz şi să cumpăneşti de te încumeţi să primeşti vlagoslovenia tăcerii, împărtăşindu-te dintru vlaga şi slovele ei. ...fragment din carte: 1. Veşnicia 1. Lucirea-mi de smarald ivitu-s-a întru întunecimea frăţânelui meu nevolnic şi nepricopsit, Mirele ce mocnea văduvit de vrere şi avere, odrasla veşniciei statornicite să dăinuie dincolo de orice simţire, gândire ori închipuire. 2. Poticnit într-o moleşeală ce-mi părea fără început şi fără de sfârşit, bietul neisprăvit s-o fi clătinând de-o vecie-n cumpăna dintre neputinţa săvârşirii şi putinţa desăvârşirii, şovăind între nimicul de-a nu fi şi nimicnicia de a fi. 3. Fără doar şi poate, i-o fi fost ursit să fericească-n măreţia împărăţiei, împlinindu-se întru deplinătatea cununiei, dar fără lucirea-mi de smarald ar lâncezi şi-acum în veşnicia-i stearpă, înmărmurit smirnă-n nemurirea-i moartă. 4. De unde, din ce pricină şi cum de-oi fi licărit aşa ca din senin, nu mi-a fost dat să aflu, ştiu doar că mă îndârjeam într-un dor fudul, dorul veşniciei, un alean hărăzit să zădărască Mirele, odorul veşniciei, zădărnicindu-i tihna nepăsării, un venin sortit să otrăvească, amarând până şi dulceaţa morţii. 5. Poate că întru răgazul veşniciei păream un flecuşteţ de dor buiac, lucirea palidă a unui jind pârdalnic şi păgân, dar nu eram de lepădat şi nu mă dădeam în vânt după oricine, iară cununa-mi de smarald sclipea ca mărturie a neamului meu ales. 6. Înverşunat ca orice dor nesăbuit, veşnic nemulţumit, mă trăgeam dintr-un neam împărătesc, chiar dacă strădaniile de a-mi afla obârşia mi se arătau zadarnice. 7. Ori de câte ori cătam să aflu ce pacoste oi mai fi fost înainte de a-mi zgândări frăţânele-mi neputincios, ţinerea de minte mi se pierdea-n bezna nesimţirii sale. 8. Îndată ce am dat buzna-n întunecimea sa, mijind fără să pălesc ori să mă poticnesc răpus de nemărginita-i pustietate, sărmanul nătăfleţ s-a încins de dor, dorinţa ce-şi rubinea vâlvătaia, văpaia unei osârdii vajnice, dar nelămurite. 9. Aţâţat de măreaţa-mi sclipire, Mirele icnea de nedesluşitu-i dor, şi chiar dacă veşnicia-i fără leagăn şi fără de mormânt, graiul minţii sau rostirea muritorilor de rând mă sileşte să vorbesc de-un început, dându-mi ghes să spun: 10. Întru-nceput se iscă dorul veşniciei şi dorul scăpără-n odorul veşniciei, Mirele ce-şi văpaia dorul. 11. Prinşi într-o cârdăşie ce părea deopotrivă cu cea dintre sclipirea şi dogoarea unui jăratic, nu prea desluşeam mejdina dintre dorul şi odorul veşniciei, habar n-aveam până unde ţinea lucirea-mi de smarald şi de unde începea văpaia-i rubinie. 12. Nici măcar acum, după ce atâta amar de vreme pribegit-am surghiunit prin veacurile vremelniciei, n-am aflat dacă Mirele văpaia îmbrobodit întru lucirea-mi fără de umbră ori dacă eu luceam în sânu-i încins de dor. 13. Sau cine ştie, poate că dorul şi odorul veşniciei fost-au una dintru totdeauna, lucirea unei văpăi ori văpaia unei luciri ce-a scăpărat de undeva dintr-un hău ce părea înnegurat, o întunecime ce nu venea dintru pizmă ori mânie, ci dintr-o vâlvătaie orbitoare, mult prea strălucitoare ca să poată fi desluşită. Autor: Ghiuri Selegean

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review