Grecia din România. Mănăstirile închinate din Ţara Românească şi Moldova, 1564–1866 - Tudor Dinu

Grecia din România. Mănăstirile închinate din Ţara Românească şi Moldova, 1564–1866 - Tudor Dinu

Fenomenul închinării de mănăstiri din Țările Române către așezăminte monahale de peste hotare

Fenomenul închinării de mănăstiri din Țările Române către așezăminte monahale de peste hotare (adică al oferirii gratuite a unor lăcașuri de cult românești unor proprietari și administratori străini, adesea necunoscuți, aflați peste mări și țări) acoperă un sfert de mileniu de istorie (1564–1814) și, ca atare, nu poate fi explicat într-o manieră unitară.

Totuși, studiul atent al celor peste o sută de hrisoave de închinare și al actelor conexe păstrate îngăduie stabilirea relativ exactă a intențiilor care i-au animat pe binefăcătorii din Principate.

Astfel, deși poate părea paradoxal, cea mai frecventă motivație a donatorilor nu era aceea de a ajuta prestigioasele așezăminte monahale din lumea greacă, asemenea unor autentici urmași ai împăraților bizantini, ci aceea de a-și salva propriile ctitorii, ajunse, din diverse motive, în pragul colapsului.

O asemenea decizie era, desigur, firească în cazul modestelor schituri de familie, a căror supraviețuire depindea exclusiv de generozitatea constantă a proprietarilor — generozitate aflată, la rândul ei, în strânsă legătură cu fluctuațiile situației lor materiale.

De pildă, la 27 octombrie 1677, Lupu iuzbașa din Călugăreni, împreună cu fratele său și cu fiii lui Dragomir căpitanul, constatând cu durere că nu mai dispuneau de resursele necesare pentru a-și întreține ctitoria de familie („neputând noi să o ținem, rămânând acel sfânt loc pustiu și toate moșiile aceii sfinte mănăstiri, neavând cine să le caute, într-alt chip n-am avut cum face”¹), au hotărât să o dăruiască Mănăstirii Bradu, metoc al străvechiului așezământ Molyvdoskepastos (Plumbuita) din zona Pogoniana, în Epir („care mănăstire este făcută de împăratul Costandin Pogonat și de împăratul Andronic Paleologul”), „ca să caute să o dreagă cum se cade” și „să nu rămână pustie, să pună preoți călugări să facă dumnezeieștile slujbe cum se cade”.

Și tot în subordinea unei mănăstiri din Pogoniana (Gura) ajungea, la 5 martie 1729, și „schitulețul făcut din neamul părinților noștri” Roata Cătunu (azi în județul...).

Cuprins:

Argument
Precuvântare

1. Temeiurile și condițiile închinărilor

2. Închinări, dezînchinări și reînchinări

3. Cronologia și geografia închinărilor de mănăstiri din Țara Românească și Moldova

4. Personalul din mănăstirile închinate

5. Aspectul și dotările mănăstirilor închinate

6. Patrimoniul mănăstiresc – îmbogățire și exploatare

7. Privilegiile sfintelor mănăstiri

8. Rentabilitatea mănăstirilor și ajutoarele trimise peste hotare

9. Contribuția mănăstirilor închinate pe plan local

10. Lunga agonie a mănăstirilor închinate după Revoluția de la 1821

Mulțumiri
Hărți
Lista mănăstirilor închinate din Țara Românească și Moldova
Glosar
Abrevieri
Note
Bibliografie
Indice

REVIEW-URI