Harry Potter si Prințul Semisange, vol. 6

... se gândise, bineînțeles, că îndelungata campanie și stresul alegerilor îl făcuseră să-și piardă mințile. Fusese absolut îngrozit că un portret îi vorbea, deși asta nu însemnase nimic pe lângă ce simțise când un vrăjitor autodeclarat sărise din șemineu și-i strânsese mâna.

Rămăsese mut în timpul explicației politicoase a lui Fudge despre cum vrăjitoarele și vrăjitorii încă trăiau în secret în întreaga lume și a asigurărilor acestuia că nu trebuia să-și bată capul în privința lor, deoarece Ministerul Afacerilor Magice își asuma responsabilitatea pentru întreaga comunitate de vrăjitori și împiedica populația non-magică să afle de existența lor.

Era, îi spusese Fudge, o slujbă dificilă care viza totul, de la regulamente legate de folosirea responsabilă a măturilor la controlul populației de dragoni (prim-ministrul își aducea aminte că se sprijinise de birou în acel moment). Fudge îl bătuse apoi pe umăr, cu un gest părintesc, pe primul-ministru încă stupefiat.

— Să nu vă faceți griji, îi zisese, sunt șanse să nu mă mai vedeți niciodată. O să vă deranjez doar dacă se întâmplă ceva grav în lumea noastră, ceva care i-ar putea afecta pe Mageamii… populația non-magică, voiam să spun.

Altfel, fiecare își vede de treaba lui. Și, trebuie să vă zic, ați primit vestea mult mai bine decât predecesorul dumneavoastră. El a încercat să mă arunce pe fereastră, crezând că e o farsă pusă la cale de opoziție.

În cele din urmă, prim-ministrului îi revenise vocea.

— Dumneavoastră… nu sunteți o farsă, așadar? Fusese ultima lui speranță, una deznădăjduită...