Hemingway si cu mine

 

... speram din suflet să aibă dreptate. In afară de Ernest, mama era cea mai importantă fiinţă din viaţa mea. Era prea mult să-mi imaginez că îmi va aproba relaţia, de vreme ce Ernest încă era legat de altă femeie, dar aveam încredere că dacă o să petreacă un pic de timp cu noi doi o să vadă ce om deosebit era şi de ce riscam atât de multe pentru a fi cu el.

Când am ajuns, ne-a făcut o friptură şi totul a decurs mai bine decât îndrăznisem să sper. Am stat până târziu şi-am vorbit despre tratatul pe care Germania abia îl semnase cu Uniunea Sovietică, de-a nu se alia cu altă putere şi de-a nu se ataca reciproc.

 

In timpul războiului din Spania, Stalin îi ajutase pe loialişti în lupta împotriva lui Franco, dar acum părea tot mai mult că oamenii cei mai puternici din lume se uneau, în curând aveau să fie de neoprit.

Oftând, mama a schimbat subiectul şi l-a rugat pe Ernest să vorbească despre fiii lui.

—    Patrick are unsprezece ani. îi zicem Şoarecele mexican, fiindcă se bronzează foarte tare. Poate să citească două sau trei cărţi pe zi şi zice că ar trebui să scriu o carte nouă mai mare decât Dealurile verzi ale Africii, ca să fac şi mai mulţi bani.
Ernest a râs.

—    Nu mă lasă inima să-i spun că a fost un eşec cartea aia.

—    Aiurea, a spus mama. Nu-i pasă de asta deloc. O să fie mândru de tine. Şi ceilalţi băieţi?

—    Jack are cincisprezece ani şi mare parte din timp e plecat la şcoala cu internat. Ii zicem Bumby de când era doar un bebeluş şi stăteam la Paris...