Ingerul istoriei - Rabih Alameddine

 

...Îngerul istoriei spune povestea lui Iacob, un poet homosexual născut în Yemen care trăieşte în San Francisco. Romanul este construit în jurul nopţii petrecute în sala de aşteptare a unei clinici psihiatrice, o noapte în care Iacob rememorează episoade din viaţa sa, de la copilăria petrecută alături de mamă într-un bordel din Egipt la adolescenţa libaneză sub protecţia tatălui bogat şi la viaţa de adult homosexual în anii epidemiei de SIDA din San Francisco...

 

 

... vă închipuiţi ce-ar fi fost dacă puneau britanicii mâna pe noi la începutul secolului douăzeci? Ohooo!

Peisajul se întindea în faţa mea până în zare, o mare zbuciumată de nisip şi stânci. Lumina se întindea peste tot, soarele bătea nemilos, razele lui tăiau ca nişte săbii, îţi înţepau ochii ca nişte pumnale.

 

Pe faţă simţeam aerul ca o pojghiţă subţire de gheaţă, doar că nu era nicidecum atât de frig cât să se formeze gheaţă, nici măcar la înălţimile la care zburam eu.

 

Imi era dor de răcoarea ploii, de mireasma ei, îmi era dor de freamătul coroanelor copacilor. Un copac, un copac, regatul meu pentru un copac. In depărtare, cerul alb se unea cu pământul alb fără să-ţi dai seama unde se termină unul şi începe celălalt.

 

Şi brusc, de parcă m-ar fi pălmuit cineva şi mi-ar fi trezit o amintire adânc îngropată, m-am cutremurat simţind ceva de rău augur în aer, un miros necunoscut, o schimbare a densităţii aerului, o îngroşare, o scânteie, ceva pe care nu puteam s-o numesc.

 

I-am avertizat pe Dick şi George, dar nici unul dintre ei nu avea acea senzaţie şi, la drept vorbind, nici nu înţelegea ce spun.

—    George, Dick, se întâmplă ceva naşpa jos, am rostit în microfon.

—    Ce dracu e zbârnâitul ăla? a întrebat George.

—    Văd oameni morţi, a spus Dick.

—    Unde? a întrebat George.

—    Ţinta şase şapte trei tocmai a intrat pe proprietate.

—    E mort în două minute şi treisprezece secunde, a zis George.

Am intrat cu simţurile şi rachetele în stare de alertă maximă. Vă asigur că, mai mult ca niciodată, ţara asta, nisipul, stâncile, până şi bolta cerului arzător mi-au părut dezesperante, aspre, impenetrabile, nemiloase, invulnerabile şi străine.

 

Am văzut o pâclă în depărtare, o ceaţă luminoasă şi apoi botul avionului a luat-o în jos...