Insula de apoi - Vlad Zografi

Insula de apoi - Vlad Zografi

... in ziua aceea, după ce ne-am făcut datoria față de carne, am zăcut nemișcați în cearșaful îmbibat de transpirație. Șoldurile ni se atingeau, țineam palma peste buric, unde se adunase o mică baltă vâscoasă.

Brațul drept îmi amorțise, mă usturau coapsele. Vincențiu privea tavanul. Vorbea încet, mormăind ca pentru sine, și din când în când se însuflețea imprevizibil:

— Văd fanfara istoriei, care intonează marșuri militare, acompaniată de femei cu ventuze între picioare. Femeile stau lipite de cupola circului, cu capul în jos, ca liliecii, și cântă deschizând larg buzele negre.

Văd scamatorii care îți scot bancnote din urechi, ți le vâră sub nas, le aruncă în sus — și bancnotele se transformă într-un fum roșu, înecăcios. Văd acrobați făcând tumbe prin aer și ținând în cârcă înghițitori de pistoale.

Văd jonglerii cu imagini care gâdilă, scarpină, masturbează. Văd clovni râgâind elegant proiecte inginerești. Și văd marea atracție a circului, pentru publicul mai rafinat și mai castrat, insensibil la marșuri, ventuze, proiecte și celelalte: Dumnezeu — un monstru care nu încape în nicio cușcă.

Tăceam. Învățasem deja să tac. Vincențiu și-a continuat povestea ridicolă cu circul fără să-l bag în seamă; nu mai tresăream când se însuflețea.

În fotografia pe care o țin în mână, făcută a doua zi, la întâlnirea cu prietenii lui, mă strânge în brațe și zâmbește convențional. Un bărbat frumos, judecând la rece.

Dar eu privesc într-o direcție incertă...

REVIEW-URI