Intalnire cu viata (Cecelia Ahern)

Intalnire cu viata (Cecelia Ahern) Lucy Silchester si-a parasit iubitul perfect pentru ca relatia nu mai mergea si a demisionat fiindca nu era de acord cu politica firmei. Acestea sunt numai doua dintre povestile pe care Lucy le-a spus prietenilor si familiei ca sa-si mascheze esecurile. Exista insa cineva care stie adevarul. Viata ei, un barbat nefericit, cu ochii injectati si imbracat intr-un costum sifonat, ii trimite scrisoare dupa scrisoare, insistand ca ea sa vina la o intalnire. In cele din urma, Lucy accepta invitatia si mastile incep sa cada... Fragmente: N-am mai citit restul scrisorii. Nu era nevoie, știam de la cine este. Mi-am dat seama de îndată ce am ajuns acasă de la serviciu, în garsoniera mea, și am văzut-o pe jos, la jumătatea distanței dintre ușa principală și bucătărie, pe porțiunea arsă a mochetei unde căzuse bradul de Crăciun în urmă cu doi ani, iar instalația electrică pârlise fibrele mochetei. Era o vechitură aleasă de proprietarul meu zgârcit, o țesătură de fabrică, cenușie și destrămată, care arăta mai călcată în picioare decât testiculele „aducătoare de noroc“ ale taurului din mozaicul Galeriei Vittorio Emmanuele II din Milano. Un material similar era și în clădirea în care aveam biroul. Acolo se potrivea mai bine, deoarece se presupunea că n-o să mergi pe ea cu picioarele goale, ci fusese făcută numai pentru traficul constant al pantofilor strălucitori din piele, care se deplasau de la birou la fotocopiator, de la fotocopiator la cafetieră, de la cafetieră către ieșirea de urgență pentru a trage un fum pe ascuns, singurul loc unde, în mod ironic, nu se declanșa alarma de incendiu. Participasem la eforturile de a găsi un loc de fumat și, de fiecare dată când inamicul ne localiza, reîncepeam strădaniile de a găsi un nou loc sigur. Locul actual fusese ușor de găsit. Era marcat de sute de mucuri de țigară adunate pe jos în grămăjoare, golite de viață în vârtejul panicii și al supărării. Sufletul lor încă mai plutea în plămâni când învelișul le era aruncat, strivit și părăsit. Un loc mai venerat decât oricare altul din clădire, mai mult decât cafetiera, mai mult decât ușa pe care ieșeam la șase seara, și cu siguranță mai mult decât scaunul din fața biroului Ednei Larson – șefa –, care înghițea bunele intenții așa cum un aparat stricat îți înghite banii și nu mai scoate batonul de ciocolată. Scrisoarea stătea acolo, pe podeaua murdară și pârlită. Un plic crem, pe care numele meu era scris în caractere pompoase și cu cerneală cât se poate de neagră, având alături o ștampilă aurie, în relief: trei vârtejuri unite.

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review