Intermezzo - Sally Rooney

Intermezzo - Sally Rooney

... tânărului nu-i stătea bine costumul purtat la înmormântare. Și nici aparatul dentar — stânjeneala supremă a unui adolescent. În asemenea împrejurări, aproape că ajungi să-ți regreți darul pentru socializare.

Lui îi oferă o scuză sau, în orice caz, o persoană la care să se uite rugător între strângerile obligatorii de mână. Dragul de el. Ivan cel Groaznic, în vârstă de aproape douăzeci și trei de ani.

Greu de crezut că chiar s-a îmbrăcat cu costumul ăla. Probabil l-a găsit într-un magazinaș al azilului local, un secondhand micuț, mirosind a mucegai. L-a plătit cu bani cash și l-a adus acasă pe bicicletă, boțit cum era, într-o pungă de plastic reciclabilă.

Da, asta chiar are sens — ar aduce la unison urâțenia sublimă a costumului și personalitatea fratelui mai mic, cu zece ani mai tânăr. Nu că n-ar avea propriul stil. Vădește o anumită mândrie în disprețul lui absolut față de lumea materială.

Deștept și frumos, cum spusese cândva o mătușă. Despre amândoi. Sau poate spusese că Ivan e deștept și Peter frumos. Mersi, cred.

Întors în oraș, acum tocmai traversează Watling Street, spre apartamentul care nu-i apartament, spre casa care nu-i o casă, la unsprezece — sau câte or fi, douăsprezece — zile după înmormântare. Înapoi la muncă, după cum s-ar zice. Sau, oricum, înapoi la casa lui Naomi. Și la orice-ar purta ea când o să-i deschidă ușa.

Își scoate telefonul din buzunar când ajunge la treptele din fața intrării, simțind...

REVIEW-URI