Introducere în psihopatologia antropologică - Mircea Lăzărescu

Introducere în psihopatologia antropologică - Mircea Lăzărescu

Medicina renascentistă, care a trecut de la interpretări umorale la unele bazate pe transmiterea prin nervi a impulsurilor, a refuzat însă atât interpretarea uterină, cât și cea prin posedarea de către spirite, dar a rămas mult timp fără răspuns în fața tabloului simptomatic polimorf al bolii.

Thomas Sydenham (1624–1689), considerat părintele medicinei bazate pe observații, comentează tulburările isterice ca mimări hiperexpresive ale diverselor boli, având o frecvență greu de stabilit, deoarece împrumută simptomele diferitelor părți ale corpului, manifestându-se ca un cameleon ce preia culori numeroase și variate. Am fi, deci, prezenți nu atât în fața unei boli bine definite, cât a unei modalități maladive de a prezenta hiperexpresiv echivalentul unor boli reale.

Între epoca Renașterii și sfârșitul secolului al XIX-lea, medicina a comentat deseori, în marginea epilepsiei cu care isteria continua să facă cuplu, o serie de condiții anormale, în care vigilența era scăzută, iar comportamentul se polariza între dromomanie și nemișcare. Deja Cornelius Agrippa îi înregistra, în secolul al XVI-lea, pe lunatici alături de vesanici și melancolici, iar Prater introducea în clasificarea bolilor mintale patologia somnului nenatural — morbus consternatio — ce includea coma, letargia, stuporul, catalepsia, tulburări ce se vor regăsi ulterior printre cele psihotice, dar și ca variante isterice particulare.

Era vorba de stări în care subiectul nu era complet vigil și nu avea control asupra propriului comportament, la fel ca în manifestările din marginea leșinului isteric. Ele au evoluat împreună cu ansamblul problematicii epilepsiei și isteriei până în secolul al XIX-lea, traversând perioada magnetismului animal și a sugestiei hipnotice.

Ar mai fi de amintit, în această direcție, faptul că, în Europa de după Renaștere, multe stări disociative de tip dromomanic, în stare de transă, au fost atribuite influenței unor planete asupra omului, mai ales a Lunii — de unde și comportamentul „lunaticilor”.

În secolul al XVIII-lea, doctorul austriac Franz Anton Mesmer a devenit celebru prin intervențiile sale cu „pase magnetice”. Acționând asupra pacienților prin efectuarea unor mișcări (pase), în condițiile unei recuzite electromagnetice, Mesmer reușea să inducă și să reducă o serie de simptome corporale funcționale. Progresiv, s-a evidențiat rolul esențial în acest proces al personalității terapeutului și al atmosferei relaționale ce se instituie cu această ocazie între medic și pacient.

CUPRINS:

Cuvânt înainte

PARTEA I

Capitolul 1. Introducere în psihopatologie

Capitolul 2. Depresia ca sindrom psihopatologic derivat din tristețea umană firească și adaptativă

Capitolul 3. Anxietatea fobică în perspectivă psihobiologică, antropologică și psihopatologică

Capitolul 4. Agresivitatea și indiferența. Dispoziții și relaționări interpersonale. Structura identitară a persoanei centrate pe sinele agențial

Capitolul 5. Psihopatologia obsesiv-compulsivă ca dedublare a agenției cu hipercontrol comportamental

Capitolul 6. Tulburările disociative de identitate. Povestea isteriei

Capitolul 7. Tulburări asociate traumei și factorilor de stres. Tulburări de personalitate

Capitolul 8. Sindromul maniacal și tulburarea bipolară în marginea orbitei psihotiforme

PARTEA A II-A

Capitolul 9. De la depersonalizare la transpersonalizarea orbitei psihotiforme

Capitolul 10. Depersonalizarea ca detașare dediferențiantă a persoanei de lume. Orizontul psihopatologiei psihotice

PARTEA A III-A

Capitolul 11. Delirul

Capitolul 12. Halucinațiile și alte tulburări ale percepției situaționale actuale și ale autopercepției. Spațiul interior și scena interioară ale subiectivității

Capitolul 13. Dezorganizarea psihică

Capitolul 14. Depersonalizarea anonimizantă în corelație cu simptomatologia psihotică negativă și autismul

Note

Anexe

Anexa I. Psihismul uman din perspectivă evoluționist-culturală

Anexa II. Parametrii psihismului persoanei umane. Schiță a istoriei științei psihologice

REVIEW-URI